Prilej să stăm “la taină” cu socăciţa din Târgu Lăpuş, Rafila Bărbos, şi s-o iscodim despre masa de post şi despre cea de Crăciun. (“Socăciţă” e aceea persoană care, într-un sat, găteşte la toate evenimentele mari.)
“La noi, în Ţara Lăpuşului, postul Crăciunului începe în felul următor – se mănâncă fără carne. Ajun (adică post negru, doar cu apă) nu se ţine la noi, doar în Postul Paştelui se ajunează. Acum e un post mai uşor. Femeile gătesc sarmale – dar la noi le zice altfel: «curechi umplut». Curechi umplut cu păsat. Păsatul se face în felul următor: boabele de mălai (porumb – n.n.) se duc la moară, se macină, de se face mărunt cum îi orezul. Păsatul se spală bine, se pun hribe (care la noi se mai spun şi pchitoi)... Curechiul umplut să face cu curechi murat... Se mi pregăteşte cozonac ori colac de post, care se frământă fără ou, fără lapte, cu un pic de margarină ori un pic de ulei, aşa... şi se umple bineînţeles cu nucă”.
Înţeleg, din ce-mi spune, că în post totul este foarte simplu. O zi de post ar “curge” cam aşa: “Aş începe cu un mic dejun – cu «prânzul», cum se zice la noi la Târgu Lăpuş, că la amiază să zice «gustare», iar sara-i «cina»... «Prânzul» la noi întotdeauna să începe cu tocană, care să mănâncă cu varză călită. Sau, altfel: să pune ulei la încins şi să pune usturoi, sau «ai», să zice la noi, şi să prăjeşte un pic şi să ia aşa cu lingura câte un pic de tocană - deci la mămăligă i să zice «tocană» la noi – şi i să pune ulei din ăla încins, cu mujdei de usturoi. Îi foarte bun să mănânci aşa, şi cu moare de pe curechi...”. Ameţiţi de atâtea regionalisme, căutăm să ne imaginăm amestecul de gusturi: mămăligă, ulei încins, usturoi, moare de varză. “Apoi femeile pregătesc masa de amiază, gustarea, cum i se zice. Să pregăteşte o fasole de post – «mazăre» i să zice la noi la fasole -, în care să pun foi de dafin, mult zarzavat şi să face rântaş. Rântaşul ăla... desigur, nu-i sănătos, dar la noi să obişnuieşte. Să pune un pic de ulei la prăjit, un pic de făină, usturoi şi suc de roşii – sau de «porodici», că la noi aşa să zice la roşii, porodici”...
Pe măsură ce socăciţa Rafila vorbeşte, ne dăm seama că am avea nevoie de un dicţionar, în Maramureş, dacă vrem să nu suferim de foame. “Dar nu-i bun unul pentru Maramureş, că la noi diferă de la zonă la zonă! Noi aici suntem în Ţara Lăpuşului şi zâcem într-un fel, da-n Ţara Chioarului e altfel şi tot aşa, în Codru şi-n Maramureşu’ istoric...”
Pentru o sărbătoare a satului, socăciţa munceşte uneori trei zile şi trei nopţi. “Fac chită (pâine) în cuptor, chită de mălai (care se pregăteşte din făină de porumb, cu drojdie; tot în cuptor), apoi fac colaci, care să dau, la noi, la colindători. Colac cu nucă. Curechi umplut (cu păsat ori cu carne)... Plăcinte - în post, cu varză, cu cartofi – «baraboi» le zice la noi. Apoi, nu vă mai spun, «pancovele» sau gogoşile noastre!” - înşiră apoi vreo 10-12 feluri de bucate ce trebuie musai gătite. Nu vrea să ne ispitească cu reţete de frupt (mai sunt câteva zile până “să gată postul”), dar ne invită să-i facem o vizită după Crăciun. Şi pentru că Rafila Bărbos nu-i doar socăciţă, ci şi intrepretă a cântecului popular din Lăpuş, alege să-ncheie dialogul nostru cu o colindă. “Taie-şi mama tăieţei/ Că vin peţitorii mei/ Tichi-tichi-ta/ Ori îi taie, ori îi lasă/ Că se duc la altă casă...”
Un text de Simona Lazăr
Foto: Pixabay