De la Rosalia la Rusalii, un dialog despre sacru şi profan, cu tradiţii din lumea satelor bănăţene

Etnologul Muzeului Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara, Maria Mândroane, a declarat pentru AGERPRES că multe dintre tradiţiile satelor au fost alterate în ultimele decenii de transmiterea lor necontrolată şi eronată prin reţelele de socializare şi astfel adevăratele semnificaţii se vor pierde în viitoarele decenii, încât se va ajunge să vorbim despre actualele tradiţii ale bănăţenilor tot aşa cum vorbim astăzi despre tradiţiile dacilor.
De aceea, etnologul spune că este important ca obiceiurile şi tradiţiile străvechi să fie cel puţin povestite în forma în care erau odinioară, chiar dacă ele nu se mai practică întocmai.
'În sâmbăta Rusaliilor, ne amintim de Moşii de vară. Componenta creştină a sărbătorii se împleteşte cu cea a Rusaliilor şi se marchează în Banat prin rugi, iar la biserică se aduc crengi de stejar care se sfinţesc şi apoi se păstrează în casă. Acum îşi fac apariţia în lumea noastră Rusaliile, zâne care trebuie îmbunate pentru a nu-i poci pe oamenii care întâmplător le pot vedea în noaptea aceasta. De Rusalii se duceau ulcele de pământ cu lapte şi cireşe pe toartă. La marile sărbători, cum sunt şi Rusaliile, comorile din pământ încep să joace, păstorii le vedeau noaptea strălucind, întrucât deasupra comorilor se aprinde o flacără. Se spune că dacă vrei să mergi doar ca să iei comoara şi nu ai sufletul curat, vâlva comorii te poceşte. În satul meu (Ciclova - n.r.), s-a întâmplat ca sub crucea de lângă sălaş să se fi îngropat o comoară. Nimeni dintre cei care au săpat nu a aflat-o, dar, la un moment dat, a venit cineva cu un detector de metale şi au scos ceva de acolo. După un timp, în acea familie au urmat doar lucruri rele, aşa că nu ştiu dacă nu era mai bine să nu fi găsit comoara', povesteşte Maria Mândroane.
Imediat după Rusalii, creştinii prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele, despre care etnologul aminteşte că erau privite în lumea satului ca nişte zâne. În această noapte magică, cerurile se deschid şi fac mai uşoară legătura pământenilor cu cei plecaţi în lumea de dincolo. Tot atunci, se slobozeau apele.
'Păstorii vedeau sânzienele noaptea jucând. În acel loc iarba ori ardea, ori creştea mult mai verde. Ei povesteau că le puteai vedea dacă nu te apropiai de ele. Sunt zâne bune, dacă nu le perturbi dansul. Erau îmbrăcate în cămăşi de in albe până la glezne, ceea ce ne aminteşte de vechimea costumului popular, pentru că dacii aveau cămăşoi, dintr-o singură piesă, peste care se adăuga un petec, viitoarea catrinţă. Sânzienele sunt florile Sfântului Ioan, bune de beteşug, iar coroniţa de pe capul lor semnifică cununa soarelui când astrul este în puterea lui arzătoare. În noaptea de Sânziene, se făcea foc în vatra casei şi alte trei focuri lângă vatră. La fiecare foc se dădea de pomană. Cu ulcica şi o legătură de lemne se mergea apoi, după miezul nopţii, la cimitir şi se făcea focul la cruce, pentru că cerurile se deschid, dar dacă străbunii nu vor găsi focul, le va fi frig, vor plânge şi nu vor veni alături de duhul familiei la marile sărbători, ci vor lua câte un lemn în gură şi vor pleca. În tradiţia satelor, la marile sărbători participă toţi ai casei, incluzând şi generaţiile trecute', detaliază Maria Mândroane.
Despre originea şi semnificaţia Rusaliilor au vorbit, în ajunul marelui praznic, latinistul Claudiu T. Arieşan, de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT), şi protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, în cadrul conferinţei intitulate 'De la Rosalia la Rusalii - Lumea sub lucrarea Duhului Sfânt'.
Dacă culoarea roşie, simbol al Rusaliilor, numită şi Pogorârea Sfântului Duh, aminteşte de petalele trandafirilor presărate pe mormintele soldaţilor romani căzuţi în lupte, culoarea verde, specifică şi ea acestei sărbători, aminteşte despre Ierusalimul în care iudeii comemorau ziua în care le-a fost dat Decalogul, o sărbătoare a primăverii când oamenii împodobeau totul cu ramuri verzi.
'Trandafirii i-au obsedat pe romani, fiind singurul popor care avea o sărbătoare, Rosalia. Romanii aveau obsesia de a-şi onora înaintaşii, iar noi de la ei am preluat simbolul ghirlandei, al cununii de flori pe mormintele lor. Militarii lor îşi presăreau cu petale mormintele camarazilor căzuţi în bătălii. În urmă cu peste 2.000 de ani, Rosalia se celebra într-un mod unic în lume: imensul Panteon din Roma, deschis spre cer, în luna mai sau iunie, între trei şi cinci zile, era împodobit cu 700 de kg de petale de trandafiri. Biserica creştină nu a alungat acest obicei. Lucrurile frumoase nu trebuie complet eliminate din vieţile noastre, iar Rosalia a fost unul dintre acestea, care nu a trebuit înlocuit, ci doar transformat pentru noi, în Rusalii. Din perspectivă sacră, avem aceeaşi reverenţă pentru sărbătoare ca şi ei. O legendă autohtonă leagă Rusaliile de iele, care se prind în horă şi reprezintă caracterul dionisiac al roşului, culoare a pasiunii. Dacă cineva călca în locul în care ele dansau, îşi pierdea minţile', a explicat conf. Claudiu T. Arieşan.
Protopopul Zaharia Pereş a detaliat, în context, că, dacă la Roma această mare sărbătoare Rosalia avea legătură cu trandafirii şi cu petalele lor roşii, în Ierusalim era o sărbătoare iudaică, a Săptămânilor, a degustării fructelor şi a primele recolte din an. Iudeii veneau de pretutindeni să cinstească această sărbătoare.
'Aceasta era sărbătoarea iudaică. Ucenicii lui Iisus nu aveau nimic în comun cu această sărbătoare, dar o respectau, fiind iudei. Ei primiseră învăţătură nouă de la Iisus, care la Înălţare le-a dat poruncă apostolilor: 'Mergând, să învăţaţi toate neamurile, să le botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor'. Iisus va fi cu ei prin Sfântul Duh, prin sărbătoarea Rusaliilor. Atunci, Duhul Sfânt a coborât peste ei sub formă de limbi de foc. Sărbătoarea se mai numeşte şi Duminica Mare, pentru că vorbeşte despre universalitatea mântuirii, dar şi Duminica Verde, pentru că evreii, când se întâlneau la sărbătoarea Săptămânilor, cinsteau momentul primirii Decalogului, când s-au dat poruncile pe Muntele Sinai, cânt era primăvară şi natura era toată verde, iar iudeii îşi împodobeau casele cu ramuri verzi. Noi împodobim bisericile cu frunze de tei, care reprezintă limbile de foc şi amintirea Decalogului. A fost momentul în care a luat naştere biserica creştină, după ce Sfântul Apostol Petru a botezat cinci mii de suflete, în numele Prea Sfintei Treimi, primii creştini, la 50 de zile de la Înviere', precizează părintele Zaharia Pereş.
Şi, pentru că Rusaliile din Banat sunt la fel de ''nărăvaşe'' ca suratele lor din restul ţării, oamenii îşi iau măsuri de apărare în aceste zile, punând la usciorii uşilor casei şi grajdurilor frunze de fag, de leuştean sau usturoi, pentru a îndepărta aceste spirite malefice, adaugă etnologul Muzeului Satului Bănăţean.
Banatul montan este zona în care, pentru a îmbuna sufletele zânelor, băieţii primeau adesea numele de Rusalin, mai puţin obişnuit în alte regiuni ale ţării.
'Un vin bun şi o ciorbă gustoasă cu leuştean, pelin şi usturoi reprezintă antidotul pentru a alunga relele drăgaice', mai arată latinistului Claudiu T. Arieşan. AGERPRES