Podoabe, obiecte de paradă, insemne de putere și multe alte obiecte cu destinatie cultică, executate din argint, aur sau aliajele acestora, sunt descoperite încă din epoca bronzului.
Decorul obiectelor este bogat: întâlnim spirala cu toate variantele ei, soarele și alte elemente astrale sau mitice; nu lipsesc motivele geometrice, florale, antropomorfe și zoomorfe reprezentând figuri ori scene de viață.
Frumusețea lor este sporită de prezența pietrelor prețioase și emailurilor policrome. Din evul mediu, influența creștină iși pune amprenta și contribuie la dezvoltarea acestui meșteșug. Apar acum obiecte precum: cruci, cădelnițe, anafornițe, potire, candele, ferecături de cărți și multe altele, decorate de data aceasta cu figuri și scene biblice, înfățișând viața lui Isus, a Fecioarei, viețile Apostolilor, Evangheliștilor dar și ale altor personaje aparținând istoriei sacre.
Incepand cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea, și după aceia, în Țările române meșteșugul cunoaște o mare înflorire, in tehnica de făurire a obiectelor punându-și amprenta stilul bizantin și stilul gotic.
Meșterii orfevrii, constituiți în bresle, pe langa cetati ca Brașovul, Sibiul, Mediașul ori Sighișiara, încă din secolul al XV-lea, executau în ateliere specializate, obiecte de aur și argint pentru voievozii Munteni și Moldoveni.
Breslele Orfevrilor, cunoscute ca bresle ale argintarilor și aurarilor, au luat amploare in secolele al XVI-lea și al XVII-lea, iar circulația orfevrăriilor de toate tipurile, în toate cele trei țări Române, demonstreaza permanenta legătură dintre acestea.
Patrimoniu romanesc, deține un important număr de obiecte de orfevrărie, fapt ce justifică răspândirea meșteșugului orfevrăriei și dezvoltarea lui până la sfârșitul secolului al- IXI- lea și începutul secolului al-XX-lea pe tot cuprinsul țării.