Ascultă Radio Antena Satelor Live

Orchestra Națională „Valahia” - în concert, la Roma

Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania din Roma, organizeză două concerte de muzică tradițională românească ce vor fi susținute de Orchestra Națională“Valahia”, dirijată de Marius Zorilă.

20 Iunie 2018, 13:15

Concertele se vor derula în perioada 21-24 iunie 2018, în pafrteneriat cu Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție.

Concertele vor avea loc după cum urmează:

- Joi, 21 iunie, de la ora 16:30 la ora 17:00, Piața Spaniei din Roma, Orchestra Națională“Valahia”, dirijată de Marius Zorilă va susține un concert dedicat Sărbătorii Muzicii de la Roma 2018 (Festa della Musica Roma 2018:www.festadellamusicaroma.it), concert inclus în programul oficial al manifestării organizate, în fiecare an, de Primăria orașului Roma.

- Duminică, 24 iunie 2018, ora 19:00, Esplanada Galeriei de Artă a Accademia di Romania (Viale delle Belle Arti 110), Orchestra Națională“Valahia”, dirijată de Marius Zorilă, solistă: Lavinia Goste, va susține un concert cu ocazia Zilei Universale a Iei 2018. Intrarea liberă.

Profilulși repertoriul definesc Orchestra Națională “Valahia”, dirijată de maestrul Marius Zorilă, ca îmbinarea perfectă între tradiție și modernism, o punte peste ani între generații. Orchestra este creația Maestrului Marius Zorilă care a văzut potențialul și vizunea extraordinară a tinerilor intrumentiști, precum și nevoia unui suflu nou în folclorul românesc. Orchestra Națională “Valahia”, una dintre cele mai tinere orchestre din România, a fost înființată în anul 2011, cu ocazia renumitului spectacol “Cu drag, de Dragobete” de la TVR.

În formulă extinsă, Orchestra numară peste 25 de instrumentiști – studenți, masteranzi sau absolvenți ai Universității de Muzică București, al căror talent a fost deja confirmat de palmaresul bogat construit într-un timp record. Cunoașterea aprofundată a folclorului autentic, precum și polivalența instrumentală fac ca Orchestra Naționala “Valahia” să poată interpreta cu ușurință genuri reprezentative pentru diversele regiuni ale României, având însă și capacitatea să abordeze piese de cafe-concert, romanțe sau muzică de divertisment. Repertoriul vast al orchestrei cuprinde cântece și dansuri populare din toate zonele etnofolclorice, iar instrumentele specifice precum căuc, fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiță, nai sau taragot reprezintă elemente de interes autentic pentru publicul spectator. Prin importanta activitate artistică pe care o desfăşoară, Orchestra Nationala “Valahia” participă la conservarea tezaurului muzicii populare românești, precum și la valorificarea acesteia prin promovarea în rândul noi generații. Orchestra Națională “Valahia” a reușit să demonstreze în scurt timp devotamentul deplin față de arta și tradițiile naționale, iar toate acestea nu s-ar fi întamplat fără măiestria dirijorului Marius Zorilă.

Organizatori: Accademia di Romania in Roma, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, Ambasada României în Republica Italiană

Parteneri: Primăria Orașului Roma, Asociația Culturală Româno-Italiană PROPATRIA din Roma, Liga Studenților Români din Străinătate – Filiala Italia

Parteneri media: Radio România, GP Magazine, Rome Guide, Vivi Roma TV, Yes Art Italy, Romeig, Roma Multietnica, Più Culture, Officina delle Culture, Art Wave, Associazione Culture del Mondo, Cultural Pro, Abitare a Roma, Scoprendo Roma

Foto: https://www.prwave.ro

Cel mai vârstnic călușar din România, Petre Măsală, a încetat din viață
Cultura populara 19 Februarie 2024, 12:01

Cel mai vârstnic călușar din România, Petre Măsală, a încetat din viață

Artistul popular Petre Măsală, cel mai vârstnic călușar din România, primul argeșean declarat Tezaur Uman Viu de către...

Cel mai vârstnic călușar din România, Petre Măsală, a încetat din viață
Muzeul ASTRA, prima instituţie din Europa care certifică meşteri populari
Cultura populara 23 Ianuarie 2024, 15:56

Muzeul ASTRA, prima instituţie din Europa care certifică meşteri populari

Muzeul ASTRA de la Sibiu este primul din Europa care certifică începând din acest an, meşteri populari din domenii diferite,...

Muzeul ASTRA, prima instituţie din Europa care certifică meşteri populari
Expoziţie etnografică bihoreană, la Veneţia, în perioada celebrului Carnaval
Cultura populara 19 Ianuarie 2024, 10:19

Expoziţie etnografică bihoreană, la Veneţia, în perioada celebrului Carnaval

O expoziţie etnografică de port tradiţional bihorean va putea fi vizitată, la Veneţia, în Italia, în perioada 28 ianuarie - 8...

Expoziţie etnografică bihoreană, la Veneţia, în perioada celebrului Carnaval
Ziua Culturii Naționale: Costumul popular de Muscel la Centrul Cultural Pitești
Cultura populara 11 Ianuarie 2024, 10:59

Ziua Culturii Naționale: Costumul popular de Muscel la Centrul Cultural Pitești

Ziua Culturii Naționale este marcata în județul Argeș prin manifestări diverse, în aproape toate cele 102 localității.

Ziua Culturii Naționale: Costumul popular de Muscel la Centrul Cultural Pitești
Valoarea transhumanţei ca mijloc de păstrare a identităţii culturale, recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial al umanităţii
Cultura populara 06 Decembrie 2023, 21:41

Valoarea transhumanţei ca mijloc de păstrare a identităţii culturale, recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial al umanităţii

Valoarea transhumanţei ca ocupaţie tradiţională şi mijloc de păstrare a identităţii culturale a fost recunoscută astăzi ca...

Valoarea transhumanţei ca mijloc de păstrare a identităţii culturale, recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial al umanităţii
Titlul de Tezaur Uman Viu ,"al doilea botez" pentru meşterul popular Petruţ Chirteş din Dulcea
Cultura populara 04 Decembrie 2023, 14:36

Titlul de Tezaur Uman Viu ,"al doilea botez" pentru meşterul popular Petruţ Chirteş din Dulcea

După decenii de muncă pusă în slujba frumosului şi a tradiţiilor, în 2023 a venit şi recunoaşterea pentru meşterul popular...

Titlul de Tezaur Uman Viu ,"al doilea botez" pentru meşterul popular Petruţ Chirteş din Dulcea
Târg Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, la Craiova
Cultura populara 03 Decembrie 2023, 14:50

Târg Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, la Craiova

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Craiova (AIMM...

Târg Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, la Craiova
Cultura populara 03 Decembrie 2023, 11:26

Porțile sculptate de la Cașin

Porțile sculptate din Cașin, județul Bacău, pot fi supranumite cu ușurință „porțile cerului”. Sunt zeci de...

Porțile sculptate de la Cașin