Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Istorisiri din vreme de război” la Muzeul Civilizaţiei Astra

Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu,organizează la 13 şi 14 octombrie 2018, la Muzeul Civilizaţiei PopulareTradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară), un eveniment cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme de război”.

12 Octombrie 2018, 16:56

Vor fi aduse în atenţia publicului naraţiuni personale despre anii de foc, povestiri depănate sau cântate în cadrul unei şezători, dar şi frânturi din «memoria» timpului, prin fotografii şi jurnale de război. „Vă aşteptăm, la 13 şi 14 ale lui Brumărel, la Muzeul în aer liber din inima Transilvaniei, în intervalul orar 11:00-17:00, să aflaţi istorii de front spuse de oameni simpli, urmaşi ai eroilor care s-au aflat în bătaia gloanţelor în Primul Război Mondial, de jurnalişti care au adus în prim-plan, în An Centenar, povestea unor viteji care şi-au apărat ţara cu nestrămutată credinţă,ostaşi şi preoţi militari, să ascultaţi cântece de război şi de cătănie, să gustaţi din bucate specifice perioadei de restrişte, să vizionaţi o expoziţie deosebită cu fotografii din arhiva Muzeului ASTRA şi a Comunităţii din Vinerea, judeţul Alba, să "cercetaţi" jurnale de front, decoraţii, scrisori, să ascultaţi povestea veşmintelor tradiţionale din acei ani grei, să aflaţi, de la cadre universitare,care au fost paşii cei mai importanţi pentru constituirea României Mari”, a spus etnologul LuminiţaTucă, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, manager al proiectului cultural „Istorisiri din vreme de război”.

Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.

„Povești de dragoste în costume tradiționale”, la Ștefănești
Cultura populara 19 Februarie 2025, 15:07

„Povești de dragoste în costume tradiționale”, la Ștefănești

La Muzeul Național „Brătianu” din Ștefănești, judetul Argeș, va avea loc, vineri, 21 februarie, de la ora 12:00, vernisajul...

„Povești de dragoste în costume tradiționale”, la Ștefănești
Dragobetele sărută fetele, la Sala Radio
Cultura populara 12 Februarie 2025, 18:31

Dragobetele sărută fetele, la Sala Radio

uminică, 16 februarie, de la ora 17:00, Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la Sala...

Dragobetele sărută fetele, la Sala Radio
Simfonia Lalelelor 2025: Expoziții florale spectaculoase în centrul orașului Pitești
Cultura populara 01 Februarie 2025, 13:41

Simfonia Lalelelor 2025: Expoziții florale spectaculoase în centrul orașului Pitești

În fiecare primăvară, Piteștiul se transformă într-o adevărată grădină înflorită, găzduind Simfonia Lalelelor, un festival...

Simfonia Lalelelor 2025: Expoziții florale spectaculoase în centrul orașului Pitești
Ziua Culturii Naționale: Tribut adus lui Mihai Eminescu și valorilor românești
Cultura populara 15 Ianuarie 2025, 13:57

Ziua Culturii Naționale: Tribut adus lui Mihai Eminescu și valorilor românești

Ziua de 15 ianuarie, aniversarea nașterii marelui nostru poet Mihai Eminescu, este celebrată, din 2011, ca Ziua Culturii...

Ziua Culturii Naționale: Tribut adus lui Mihai Eminescu și valorilor românești
Ion Machidon: Povestea unui destin transformat în literatură
Cultura populara 10 Ianuarie 2025, 12:08

Ion Machidon: Povestea unui destin transformat în literatură

Într-o lume în care lupta pentru supraviețuire poate copleși chiar și cei mai puternici, povestea lui Ion Machidon este o...

Ion Machidon: Povestea unui destin transformat în literatură
Cununa Domneștiului: Ambasadorii tradiției și portului popular din Argeș
Cultura populara 23 Decembrie 2024, 15:47

Cununa Domneștiului: Ambasadorii tradiției și portului popular din Argeș

Ansamblul folcloric Cununa Domneștiului, format din iubitori ai tradițiilor autentice din zona Argeșului, duce mai departe...

Cununa Domneștiului: Ambasadorii tradiției și portului popular din Argeș
Restaurarea Bisericii de lemn "Sfântul Ioan Botezătorul" din Gorj: proiect de peste un milion de lei
Cultura populara 20 Decembrie 2024, 13:03

Restaurarea Bisericii de lemn "Sfântul Ioan Botezătorul" din Gorj: proiect de peste un milion de lei

Compania Naţională de Investiţii a alocat fonduri pentru un proiect amplu de restaurare a Bisericii de lemn "Sfântul Ioan...

Restaurarea Bisericii de lemn "Sfântul Ioan Botezătorul" din Gorj: proiect de peste un milion de lei
Tradiții și colinde de Crăciun la Melinești: Stelele copiilor duc vestea Nașterii Mântuitorului
Cultura populara 17 Decembrie 2024, 12:20

Tradiții și colinde de Crăciun la Melinești: Stelele copiilor duc vestea Nașterii Mântuitorului

În așteptarea sărbătorilor de iarnă, tradițiile și colindele prind viață în localitatea Melinești, județul Dolj.

Tradiții și colinde de Crăciun la Melinești: Stelele copiilor duc vestea Nașterii Mântuitorului