-

„Răvășitul oilor- Festivalul Brânzei și al Pastramei“, ajunge în acest weekend, la Bran

Festivalul Branzei și al Pastramei se reia, după o pauză de un an, la acest sfârșit de săptămână la Bran. Aici, in perioada 17-19 septembrie, în apropierea drumului național 73, în vecinătatea Castelui Bran spre Rucăr și Câmpulung, pe platoul numit "Inima Reginei", se organizează serbarea "Răvăşitul oilor".

Manifestarea marchează încheierea anului pastoral prin coborârea oilor de la munte şi preluarea lor de către proprietari, aflam de la Constantin Pașol - corespondent Antena Satelor.

Manifestările de la Bran sunt organizate de Primaria și Consiliul Local din Bran, împreuna cu Asociația Crescatorilor de Animale din zona Bran, Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural ( ANTREC) și alți sponsori.

Primarul comunei Bran, Cosmin Feroiu spune că a preluat această manifestare, care are loc în fiecare toamnă, de la predecesorii săi dorind să pună în valoare tot ce are mai bun această zonă numită și "Poartă între Carpați".

"Branul este nu doar un punct de deosebită atracţie turistică ci şi unul dintre cei mai mari producători de lapte şi brânză din ţară", mai spune edilul.

“Ravaşitul Oilor” este un eveniment vechi, organizat pentru prima oară în anul 1968, completându-se mai recent cu “Festivalul Brânzei și al Pastramei“. Timp de 3 zile, aici se adună păstori din toată zona, crescători de animale și meșteri populare din mai multe zone ale României.

Acestora li se adaugă turiștii români și străini aflați în zona Bran-Moieciu care asistă la diverse concursuri, expoziții cu vânzare și spectacole folclorice și nu numai.

Participanții la eveniment au prilejul să cânte, să danseze și să mănânce toate felurile de preparate din lapte, carne precum și fructe proaspete, miere și altele, dar să și cunoască tradițiile şi obiceiurile pastorale.

Tot cu acest prilej meșterii populari din toata țara își expun obiectele tradiționale: ceramică, obiecte de port popular, țesături, sculpturi etc. La eveniment au fost invitate ansambluri folclorice și intepreți de folclor din mai multe zone ale țării.

Foto: pixabay

Articole înrudite