Ascultă Radio Antena Satelor Live

"Urcă oile la munte", la Jugur, județul Argeș

În satul Jugur, din zona Muscel a județului Argeș, se reia duminică, 28 mai, după o pauză de 3 ani, tradiționalul Festival "Urcă oile la munte".

"Urcă oile la munte", la Jugur, județul Argeș
Foto: Constantin Pasol

26 Mai 2023, 11:29

Serbarea câmpenească va avea loc în aer liber, începând cu ora 13:00, aflam de la Constantin Pașol, corespondent Antena Satelor.

Pe scena special amenajată vor urca ansambluri folclorice și soliști de muzică populară din zonele Argeș, Dâmbovița și Vâlcea.

Printre artiștii care vor evolua, ii amintim pe Rodica Voicu, Daniela Cernea, Marilena Ghiorman, Ilie Dură, Crinu Spătaru, Mitică Tavă, precum și ansamblurile folclorice Miorița din Jugur și Plaiuri Muscelene, alături de tineri interpreți locali de muzică populară.

Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Poienarii de Muscel, județul Argeș.

Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș
Traditii, datini, obiceiuri 17 Aprilie 2025, 10:47

Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș

Vinerea Mare aduce în județul Argeș nu doar reflecție spirituală, ci și celebrarea unei arte cu rădăcini adânci în cultura...

Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș
Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc
Traditii, datini, obiceiuri 16 Aprilie 2025, 11:45

Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc

Săptămâna Mare aduce cu sine o liniște aparte în sufletul celor care încă păstrează rânduiala strămoșească.

Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc
Târgul Mărțișorului
Traditii, datini, obiceiuri 26 Februarie 2025, 19:28

Târgul Mărțișorului

În perioada 26 februarie – 2 martie, între orele 10:00 – 18:00, se desfășoară Târgul Mărțișorului, ediția a 20-a, în curtea...

Târgul Mărțișorului
"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa
Traditii, datini, obiceiuri 17 Februarie 2025, 17:35

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Termenul de "covor" a intrat în vocabularul...

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa
Uniunea Sârbilor din România la "Târgul Ţinutului" din Novi Sad
Traditii, datini, obiceiuri 17 Februarie 2025, 17:30

Uniunea Sârbilor din România la "Târgul Ţinutului" din Novi Sad

Uniunea Sârbilor din România la "Târgul Ţinutului" din Novi Sad. Evenimentul a fost organizat de Fondul pentru refugiaţi,...

Uniunea Sârbilor din România la "Târgul Ţinutului" din Novi Sad
Festivalul 'Iarna, tradiţii şi obiceiuri la Lepşa', un eveniment pentru comunitate şi turişti
Traditii, datini, obiceiuri 16 Februarie 2025, 17:22

Festivalul 'Iarna, tradiţii şi obiceiuri la Lepşa', un eveniment pentru comunitate şi turişti

Prima ediţie a Festivalului 'Iarna, tradiţii şi obiceiuri la Lepşa', organizat în inima Munţilor Vrancei, într-un peisaj...

Festivalul 'Iarna, tradiţii şi obiceiuri la Lepşa', un eveniment pentru comunitate şi turişti
Viața la țară și frumusețea obiceiurilor de sărbători. Tradiții și amintiri din copilărie, depănate de Aurel Oprescu
Traditii, datini, obiceiuri 10 Ianuarie 2025, 12:04

Viața la țară și frumusețea obiceiurilor de sărbători. Tradiții și amintiri din copilărie, depănate de Aurel Oprescu

Aurel Oprescu, originar din comuna Vârtoapele de Sus, județul Teleorman, a fost invitatul Tatianei Mircea în cadrul emisiunii...

Viața la țară și frumusețea obiceiurilor de sărbători. Tradiții și amintiri din copilărie, depănate de Aurel Oprescu
Tulcea: Cele trei zile de sărbătoare din comuna Izvoarele se încheie cu Ziua Babei
Traditii, datini, obiceiuri 08 Ianuarie 2025, 14:14

Tulcea: Cele trei zile de sărbătoare din comuna Izvoarele se încheie cu Ziua Babei

Cele trei zile de sărbătoare pentru grecii din comuna tulceană Izvoarele se încheie, miercuri după-amiază, în centrul satului...

Tulcea: Cele trei zile de sărbătoare din comuna Izvoarele se încheie cu Ziua Babei