Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii
Despre Sfantul Ilie (pomenit de Biserica Ortodoxa la data de 20 iulie) se spune ca este singurul care s-a urcat la cer nu numai cu sufletul, ci si cu trupul.
14 Iulie 2022, 21:29
Si toate acestea pentru ca in timpul vietii sale ar fi savarsit mari si numeroase minuni (una dintre ele a fost despartirea apei Iordanului in doua, reusind sa treaca pe malul celalalt ca si cum ar fi fost pe uscat). In traditia populara insa, Sfantul Ilie a fost un om obisnuit, care nu a rezistat ispitei Dracului si si-a omorat familia.
Imaginatia romanilor si-a spus cuvantul, gasindu-se numeroase cazne la care a fost supus de catre Dumnezeu: sa adune timp de 9 ani lemne pentru a cladi un rug in care sa arda de viu in cele din urma, sa care apa cu gura, sa aiba grija de o turma de oi tocmai in varful muntelui etc. Ispasindu-si pacatul, se inalta la cer si primeste un car de aur (pe care oamenii nu-l pot vedea, fiind ascuns mereu de un nor), la care sunt inhamati doi cai inaripati.
Sarcina lui este cea de a trasni toti dracii pe care-i intalneste, folosind un bici de foc. De frica lui, acestia se ascund de cele mai multe ori in plante sau in animale. Acesta este motivul pentru care Sfantul Ilie trasneste copacii si mai ales cainii si pisicile. Pe timp de furtuna este interzisa deschiderea usilor sau a ferestrelor pentru a nu se putea ascunde in casa vreun drac. Sfantul Ilie este atat de necrutator, incat poate trasni casa cu tot cu oamenii dinauntru.
Tot in aceasta zi, se spune ca sufletele celor morti se intorc pe la casele lor. Pentru a nu-i mania, femeile scutura merii, iar copiii aduna fructele. De fapt, pana la Sfantul Ilie este interzisa consumarea merelor, acestea fiind duse mai intai la biserica pentru a fi date de pomana. In caz contrar, nu vei apuca sa te bucuri de ele tot anul. Un alt obicei, Ratezatul, presupune strangerea mierii din stupi si sfintirea ei tot la biserica. Apoi, la masa sunt invitati prieteni sau rude si sunt serviti cu miere si rachiu. Nerespectarea acestei reguli va face ca ploaia sa-si inunde stupii, iar albinele sa moara.
Mierea nu este doar gustoasa si sanatoasa, ea este folosita si in descantece si vraji. Ea are o putere si mai mare, daca se fura miere de pe masa de Sfantul Ilie. Anumite plante, culese de pe camp dis-de-dimineata, ii pot vindeca pe cei ologi, cu o singura conditie: plantele sa fie stropite cu sange proaspat de cocos.
Pentru a feri recoltele de fulgere, este bine sa nu se lucreze pamantul in aceasta zi. Iar de va tuna, cu siguranta alunele si nucile se vor umple de viermi.