-

Harul de a lecui - câteva vorbe din bătrâni

Întotdeauna se credea că bolile vin de la Dumnezeu, drept pedeapsă pentru nerespectarea sărbătorilor sau a datului strămoşesc. Pentru a se vindeca, oamenii apelau la babe din sat, despre care se ştia că au harul de a lecui felurite boli.

Într-una dintre practici, "baba lua un ou când era răcit, îl spărgea, te dezbrăcai şi plimba gălbenuşul pe spinare; unde se risipea gălbenuşul, acolo era punctul nevralgic, acolo era buba". (C. Cosco - "Când era bunica fată") Odată dibuit locul unde se ascundea boala, urma tratamentul: frecţii cu rachiu şi ulei sau foi de varză înmuiate puţin în apă fiartă şi puse pe locul respectiv ca să tragă răceala.

INGREDIENTE DE LEAC
Altădată se făcea un ceai din coji de nuci pentru a vindeca tusea, iar pentru fierbinţeala la plămâni se folosea o fiertură din muşchi de piatră. Copiilor li se pregătea zamă de găină cu tocmagi (tăiţei de casă) sau borşuri cu carne şi legume. Ceapa era şi ea importantă, fiind fiartă, iar apa se bea pentru a se îndepărta răceala sau tusea. Pentru durerile de spate, era necesar ca o persoană să te "calce". Fie că era cineva priceput din sat sau chiar ursul (acesta dansa din sat în sat împreună cu ursarii, iar la nevoie era poftit în curte pentru a vindeca vreun gospodar adus de spate), "jocul" pe spinare, de la umeri până la şale, îndepărta orice durere. De asemenea, oamenii aveau grijă să păstreaze câteva fire de păr de urs, urmând a fi folosite în caz de sperietură (se afuma cu ele încăperea în care se afla suferindul).

LUCRU DE NOIEMBRIE
Era important ca oamenii să fie sănătoşi, căci luna noiembrie vine cu treabă în livezi. Mai întâi se acopereau acei copaci care nu ar fi rezistat frigului iernii, apoi se adunau laolaltă toate frunzele uscate şi, după ce se amestecau bine cu pământ, se puneau pe lângă trunchiurile copacilor, fiind astfel un foarte bun îngrăşământ natural. Era bine ca toate lucrările de prin vii şi grădini să se fi încheiat deja, căci în noiembrie vremea este foarte capricioasă.