Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

Pe data de 10 septembrie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea celor trei Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora. Sfintele mucenițe au trăit în vremea împăratului Galeriu Maximian (305-311), în Bitinia.

09 Septembrie 2014, 21:00

Aceste mucenitie au fost surori și s-au retras într-o pustie pentru a se închina deplin lui Hristos Dumnezeul nostru. Datorită viețuirii lor, au primit darul facerii de minuni. Astfel, credincioșii primeau de la ele vindecare pentru diverse neputințe.

Fronton, conducătorul cetății, auzind de faptele lor minunate, le-a chemat spre a fi judecate. Văzând cât de frumoase erau acestea, le-a spus că le va duce la curtea imperială ca să le mărite cu nobili.

Când a văzut că este refuzat, a torturat-o până la moarte pe Minodora, iar pe surorile ei le-a aruncat în temniță.

După moartea acesteia le-a cerut celor două surori să jertfească idolilor. Mitrodora și Nimfodora s-au întărit și mai mult în credința lor, când au văzut trupul lipsit de viață al Minodorei. Pentru că nu au lepădat credința în Hristos, au fost și ele ucise.

După moartea lor, s-a pogorât foc din cer care a adus moartea lui Fronton și a torționarilor acestora.

Tot astăzi, facem pomenirea:
- Sfântului Mucenic Varipsava;
- Sfintei Pulheria, împărăteasa;
- Sfinților Apostoli Apelie, Luca și Clement;
- Sfântului Petru Mărturisitorul, mitropolitul Niceei.

În Biserica romano-catolică pe 10 septembrie - Sf. Nicolae din Tolentino pr.

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvîntează moștenirea Ta. Biruința drept-credincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău. Amin!

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Calendar religios 10 Iulie 2025, 08:57

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniți în calendarul ortodox pe 10 iulie.

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Sfinți români. Sfinții Epictet și Astion din Halmyris
Calendar religios 08 Iulie 2025, 20:43

Sfinți români. Sfinții Epictet și Astion din Halmyris

Sfinții Epictet și Astion sunt doi dintre cei mai vechi martiri ai creștinismului pe teritoriul actual al României. Viața și...

Sfinți români. Sfinții Epictet și Astion din Halmyris
Sfinți români. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț
Calendar religios 05 Iulie 2025, 20:32

Sfinți români. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț

Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț este un sfânt român contemporan, un călugăr cu viață aleasă, smerită și plină...

Sfinți români. Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț
Sfânta Treime, în biserica ortodoxă - semnificație și tradiții
Calendar religios 17 Iunie 2025, 15:58

Sfânta Treime, în biserica ortodoxă - semnificație și tradiții

Sfânta Treime este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în luni, a doua zi după Rusalii, și reprezintă o sărbătoare închinată...

Sfânta Treime, în biserica ortodoxă - semnificație și tradiții
Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile - semnificație religioasă și tradiții
Calendar religios 16 Iunie 2025, 15:50

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile - semnificație religioasă și tradiții

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută în popor și sub numele de Rusalii, este una dintre cele mai importante sărbători...

Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile - semnificație religioasă și tradiții
Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții
Calendar religios 07 Iunie 2025, 16:11

Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, prăznuită în Biserica Ortodoxă la 40 de zile după...

Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Calendar religios 23 Aprilie 2025, 00:00

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Pe data de 23 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Gheorghe. S-a născut în Capadocia, într-o...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului
Calendar religios 21 August 2024, 09:46

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă, astăzi, cu proba la alegere a profilului, pentru ca mâine,...

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului