În jurul anului 400, cele 2 sărbători s-au despărțit. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos.
Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea "Faptele Apostolilor,, .Aici se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc.
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci, descoperind învățătura Mântuitorului și altor neamuri.
Apostolii grăiau în limba lor, iar cei prezenți înțelegeau cele vorbite de aceștia, în limba neamului din care făceau parte.
Pelerini prezenți neputând să-și explice cum de puteau predica în graiuri diferite, unul dintre ei îi acuza că ar fi ,,plini de must,,, adică beți.
Atunci Sfântul Petru a luat cuvântul pentru a-i apăra pe Apostoli.
Acesta le-a descoperit că se împlinise profeția lui Ioil: "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul".
În vechime, bucuria sărbătorii era amplificată de catehumenii care primeau botezul în această zi, într-un cadru solemn și festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori și ramuri de copaci, amintind limbile de foc care sau pogorât asupra Apostolilor.
Pogorârea Sfântului Duh marchează întemeierea Bisericii prin trimiterea de către Dumnezeu a Sfântului Duh în lume ca să împuternicească pe Sf. Apostoli să vestească Evanghelia. Biserica devine o realitate văzută prin pogorârea Duhului Sfânt, iar a fi creștin înseamnă a avea pe Duhul Sfânt.
Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie! Amin!