Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sfinții Nouă Mucenici din Cizic

Pe data de 29 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea celor Nouă Mucenici din Cizic. Aceștia au luat cununa muceniciei în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din secolul al-III-lea.

28 Aprilie 2015, 21:00

Numele Sfinților Nouă Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Aceștia, deși aveau origini diferite, s-au întâlnit în cetatea Cizic, unde au propovăduit credința creștină.

Fiind prinși și obligați să se lepede de credința în Hristos Dumnezeul Nostru, Sfinții Nouă Mucenici au fost apoi supuși la numeroase chinuri, și într-un final, omorâți prin tăierea capului.

Pe locul în care acești mucenici au primit martiriul, a fost ridicată o biserică, în vremea domniei împăratului Constantin cel Mare, unde au fost așezate sfintele lor moaște.

Tradiția a consemnat numeroase minuni petrecute la racla cu moaștele a sfinților.

Sfantul Memnon mărturisitorul, făcătorul de minuni.

Acesta lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate s-a făcut conducător al monahilor. Fiind blând şi smerit, s-a făcut şi făcător de minuni. Prin rugaciunile sale a alungat lacustele de pe terenul manastirii, a facut sa izvorasca un izvor. Alta data, lovind furtuna pe nişte călători pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia, i-a scos la mal.

Aşa strălucind mulţi ani, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.

În Biserica romano-catolică pe 29 aprilie - SF. ECATERINA DIN SIENA fc. înv., patroană a Europei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții
Calendar religios 07 Iunie 2025, 16:11

Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, prăznuită în Biserica Ortodoxă la 40 de zile după...

Înălțarea Domnului - semnificație religioasă și tradiții
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Calendar religios 23 Aprilie 2025, 00:00

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Pe data de 23 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Gheorghe. S-a născut în Capadocia, într-o...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului
Calendar religios 21 August 2024, 09:46

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă, astăzi, cu proba la alegere a profilului, pentru ca mâine,...

Examenele scrise din a doua sesiune a Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului
Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – dezlegare la pește
Calendar religios 07 Ianuarie 2024, 00:00

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – dezlegare la pește

Pe data de 7 ianuarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Soborului Sfîntului Proroc Ioan Botezătorul. Ioan este un nume...

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – dezlegare la pește
Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril
Calendar religios 08 Noiembrie 2023, 00:00

Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril

Pe data de 08 noiembrie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfinților Mihail și Gavriil. Aceltia sunt cei care duc la...

Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril
Sfânta Treime
Calendar religios 05 Iunie 2023, 00:00

Sfânta Treime

Pe 5 iunie, după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a...

Sfânta Treime
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusalile)
Calendar religios 04 Iunie 2023, 00:00

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusalile)

Pe data de 4 iunie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Pogorârii Sfantului Duh. La zece zile după Înălţarea lui Hristos...

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusalile)
Sfântul Mucenic Luchilian și a celor împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie și Paula fecioara și mucenița; Sâmbăta morților - Moșii de vară
Calendar religios 02 Iunie 2023, 00:00

Sfântul Mucenic Luchilian și a celor împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie și Paula fecioara și mucenița; Sâmbăta morților - Moșii de vară

Pe data de 03 iunie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Luchilian. a trăit în vremea împăratului Aurelian, în...

Sfântul Mucenic Luchilian și a celor împreună cu el patru tineri: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie și Paula fecioara și mucenița; Sâmbăta morților - Moșii de vară