-

Biserica Sf. Nicolae-Băneasa - o ctitorie care a înfruntat timpul

Scris de

Între Gara Băneasa și lacul cu același nume, către limita nordică a Bucureștilor, Biserica Sfântului Nicolae, ridicată de neamul cel vrednic al Văcăreștilor, răsare singuratică și neobișnuit de sigură pe ea - deși multe nedreptăți i s-au făcut în timp.

Cu numai câțiva ani în urmă, un club sportiv a amenajat o pistă de motociclete chiar până sub altarul bisericii, tulburând liniștea sfinților din icoane, în vremea ce automobilele orașului curg neîncetat la picioarele ei, umplând aerul de zgomot de claxoane și motoare turate, de noxe și indiferență.
Veche de mai bine de două secole, Biserica Sfântul Nicolae Băneasa, monumen de patrimoniu de clasă A, dar insuficient protejat de legi și de oameni, își spune neîncetat povestea - chiar dacă căile de acces până la ea au fost rând pe rând închise, până nu au mai rămas decât scările care urcă abrupt, dinspre stradă...

De neamul Văcăreștilor...

Cea dintâi ctitoriță a lăcașului a fost Catinca Donea sau Ecaterina, fiica dumnealui boierului Donie Văcărescu, vistiernicul Țării Românești. Se măritase cu unul dintre verii săi de-al doilea, Ștefan Văcărescu, pentru a-și pune-mpreună averile și puterea. Acolo, pe malul lacului Băneasa, aveau Văcăreștii moșie și voiau să-și ridice o biserică-paraclis. „Rămânând nesăvârșită din pricina multor răzmerițe”, scrie în pisania sfântului lăcaș, grijile terminării construcției le va prelua fiul pioasei boieroaice, Enăchiță (Ianache sau Ienăchiță) Văcărescu, căsărorit și el cu o Ecaterină, una dintre fetele lui Vodă Caragea, soră cu acea domniță Ralu care dase Valahiei primul său teatru, Cișmeaua Roșie. De la 1741 - când s-a pus piatra de temelie - până la 1784, zidirea a mers în ritmul știut din Balada „Monastirii Argeșului”, adică... ce ziua lucra, noaptea se surpa. Apoi, găsind un pic de liniște în țară, marele ban și cărturar Ienăchiță Văcărescu reușește să desăvârșească lucrarea începută de părinții săi și să o târnosească la anul 1792. Din documentele vremii reiese că acesta l-a tocmit nu pe meșterul Manole, cu cei nouă tovarăși ai săi, ci pe... Johann Ratner, care vine împreună cu „12 meșteri nemți”, urmând a se relua zidirile. Pentru munca lor aveau să fie plătiți cu „2 taleri și jumătate la mia de cărămizi de roșă”. Concomitent, se înălțau și curțile cele noi ale Văcăreștilor, despre care se spune că erau împodobite după moda de la Viena, căci Ienăchiță gustase din frumusețea și opulența balurilor imperiale și voia să o aducă și în „umilul” său sălaș.

Palatul neisprăvit al Marițicăi Bibescu

Curțile de la Băneasa, ca și paraclisul unde mergeau să se roage Văcăreștii, aveau să treacă, rând pe rând, în proprietatea altor generații. De la fiul lui Ienăchiță - Nicolae I. Văcărescu - ajung la fata acestuia, Marițica. Iar când voievodul țării, Gheorghe Bibescu, hotărăște să își abandoneze nevasta, pe Zoe (Zoițica) Brâncoveanu, pentru nurii Mariei (Marițica) Văcărecu, moșia intră în proprietatea Bibeștilor. În 1847, Gheorghe Bibescu, nemulțumit de curțile de la Băneasa, pe care nu le consideră suficient de largi pentru balurile și petrecerile date acolo de frumoasa lui nevastă, pune să se înalțe un palat ce se dorea a fi atât de frumos încât până și soarele să se învârtească după el, Proiectat de arh. J. Schlatter, urma să aibă două etaje, în stil neogotic, cu cărămidă aparentă, și cu un parc în stil italian pentru care fusese deja adusă o statuie a lui Neptun - atribuită chiar marelui Michelangelo... După abdicarea forțată a domnitorului, la 1848, și fuga lui din țară (avea să urce pe tron fratele său, adoptat de un prinț Știrbey), palatul n-a mai fost niciodată terminat.
Cât despre biserică... aceasta avea să treacă din proprietatea familiei în cea a enoriașilor din Băneasa, o dată cu exproprierea moșiei de către domnitorul Al. I. Cuza. A fost reparată în mai multe rânduri (începând cu anul 1888), iar pereții săi sunt pictați pentru întâia oară de către N.I. Colonițiu, în timpul restaurării din anii 1932-1933. După încă o jumătate de secol, biserica e din nou restaurată și repictată de Dimitrie Bănică.
Alături de „creșterea limbii românești și-a neamului cinstire”, Biserica Sfântul Nicolae Băneasa se numără și ea printre moștenirile nepieritoare lăsate românilor (și nu doar urmașilor săi direcți) de către marele ban și cărturar Ienăchiță Văcărescu...

Simona Lazăr

 Foto: Pixabay

Articole înrudite