Ascultă Radio Antena Satelor Live

Filoteia, cea mai tânără sfântă din lume

După Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc în data de 7 decembrie, pe Sfânta Muceniță Filoteia (Floteea sau Filofteia) de la Argeș.

Filoteia, cea mai tânără sfântă din lume

07 Decembrie 2021, 13:24

Se spune despre Sfânta Muceniță Filofteia că este ocrotitoarea României, iar racla cu moaștele sale se găsește la Mânăstirea Curtea de Argeș. Sfânta Filofteia este ocrotitoarea copiilor și a tinerilor. Ea protejează mai alea fetele, despre care se spune că le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită, aflam de la Constantin Pasol - corespondent Antena Satelor.

Luni seara (6 decembrie a.c.), în noua Catedrală Arhiepiscopală a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei. Soborul de preoți și diaconi coordonat de părintele arhimandrit Caliopie Ichim – consilier eparhial și starețul Mănăstirii Argeșului a înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu și Sfânta Muceniță Filoteia, iar credincioșii s-au închinat la moaștele sfântuliței.

Programul liturgic al zilei a început cu sfințirea apei, Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfintei Mucenițe Filoteia, iar apoi Sfânta Liturghie. Nici în acest an racla cu moaște nu a mai fost scoasă din catedrală, în procesiune prin centrul orașului, din cauza pandemiei.

Credincioșii care participă la slujbă poartă masca de protecție și respecta toate regulile impuse de situația epidemica din țară noastră.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului amintește în Sinaxar (cartea care cuprinde pe scurt viețile sfinților) la data de 7 decembrie 2021 despre Sfânta de la Argeș:

"În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş.
Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.
Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: "Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale". Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.
Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.
Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.
Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.
Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.
Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.
Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.
Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte".

Foto: Constantin Pasol

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor
Puterea credintei 06 Februarie 2026, 12:35

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor

O amplă procesiune liturgică a marcat vineri recunoașterea oficială a 16 personalități feminine în rândul sfinților,...

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor
PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea
Puterea credintei 30 Ianuarie 2026, 11:27

PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea

Într-un mesaj transmis credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală, PS Paisie Sinaitul a evidențiat semnificația...

PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea
Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Puterea credintei 29 Ianuarie 2026, 09:50

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi

Credincioșii sunt așteptați, de joi, începând cu ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, unde moaștele Sfinților Trei Ierarhi...

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 11:43

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității

Creștinii ortodocși și greco-catolici îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament și...

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 09:36

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică

Pe 7 ianuarie, calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai respectate figuri ale...

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Puterea credintei 06 Ianuarie 2026, 11:39

Sfinţirea apei - Aghiasma mare

Aghiasma mare – „Sfinţirea cea mare a apei” – se săvârseste de două ori pe an, mai întâi, ea este săvârşită în ajunul...

Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 12:24

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel

În marea sărbătoare a Nașterii Domnului, adevărata bogăție pe care credincioșii o pot închina Mântuitorului nu constă în...

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 08:02

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului

Naşterea Domnului este una dintre cele mai puternice şi mai încărcate de sens poveşti ale creştinismului, pentru că nu...

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului