-

Visul american și-un străbunic căutător de aur

Scris de

Am cunoscut-o întâmplător, la bordul unui vas de epocă, traversând, într-o excursie de plăcere, Lacul Leman. A atras-o vorba noastră românească și, provocată de noastalgii, s-a apropiat, prezentându-se blând: Alina Kelly-Cretzescu.

Preț de câteva zeci de minute, cât a mai durat traversarea lacului, mi-a făcut un „briefing” al existenței sale. Născută la București, și-a petrecut vacanțele într-un mic sat ardelean, unde bunicul din partea mamei i-a povestit, de zeci și sute de ori, despre strămoșul ei, Ion Focșa, care a trăit, în veacul al XIX-lea, „visul american”.
„În casa bunicului, pe perete, în ancadramentul lor de lemn încrustat cu briceagul, două fotografii îl înfățișau pe străbunicul meu: una, într-un grup de căutători de aur, cea de a doua, alături de o femeie surâzătoare, la o fermă”...
Istoria este următoarea: strămoșul se „sustrăsese” obligației de a efectua serviciul militar în slujba imperiului chezaro-crăiesc și fugise, împreună cu un consătean și cu un slovac, în America. America tuturor făgduințelor. Cum au reușit trei țărani, supuși austrieci, să străbată Europa, să urce pe vapor, să treacă Atlantincul? Cât și unde au muncit, pentru a face rost de bani? „Pe vapor, străbunicul a fost acceptat să lucreze în marea bucătărie unde se gătea pentru călătorii de la clasa I. Așa, cărând saci cu provizii ori curățând munți de cartofi, reușea să obțină tainul lui de fiecare zi, ca și două blide cu mâncare, pentru prietenii cu care pornise la drum”, avea să îmi relateze Alina Kelly-Cretzescu.
În America, a locuit 18 ani. Câțiva ani buni, pe coclaurile din Valea Sacramento... A avut meserii diverse, de la căutător de aur la cârciumar, de la vizitiu pe trăsura de poștă la fermier. Când s-a căsătorit, s-a așezat la casa lui, acolo, în America. Pentru puțină vreme, căci soția a murit într-o epidemie. A revenit în țară, luând-o de la început. Decenii mai târziu, strănepoata avea să trăiască propriul ei „vis american”. Dar aceasta este o poveste de spus altădată.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay