Ascultă Radio Antena Satelor Live

Vaticanul îndoliat se pregăteşte pentru funeraliile papei

Vaticanul îndoliat va anunţa marţi data funeraliilor papei Francisc, decedat luni, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 88 de ani, după o primă reuniune a cardinalilor, care vor avea, de asemenea, dificila sarcină de a-i alege succesorul, peste câteva săptămâni, transmite AFP.

Vaticanul îndoliat se pregăteşte pentru funeraliile papei
Foto: Pixabay

22 Aprilie 2025, 10:08

Cardinalii au fost convocaţi la ora 09:00 (07:00 GMT) pentru o primă congregaţie generală, la finalul căreia ar trebui să fie anunţată data funeraliilor liderului Bisericii Catolice.
În conformitate cu regulile Sfântului Scaun, funeraliile ar trebui să aibă loc între ziua de vineri şi cea de duminică. Ca şi în cazul papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, zeci de şefi de stat şi capete încoronate se preconizează că vor participa la ceremonia solemnă.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni seară că va participa la funeralii împreună cu soţia sa, Melania.
Deja slăbit de o pneumonie severă, primul papă sud-american şi iezuit din istorie a încetat din viaţă luni dimineaţă în urma unui accident vascular cerebral, la finalul unui pontificat de 12 ani marcat de o mare popularitate, dar şi de o opoziţie acerbă în sânul Bisericii.
Rămăşiţele sale urmează să fie transferate începând de miercuri de la reşedinţa Santa Marta la bazilica Sfântul Petru, unde vor fi expuse credincioşilor, fără catafalc, în conformitate cu dorinţa papei argentinian, care a dorit să introducă mai multă simplitate şi sobrietate.
În testamentul său, Jorge Bergoglio a precizat că doreşte să fie înhumat în bazilica Santa Maria Maggiore, într-un mormânt 'fără decoraţiuni', cu o singură inscripţie, numele său în latină: 'Franciscus'.
Luni seara, mii de credincioşi, dintre care unii veniţi cu flori sau lumânări, s-au adunat în Piaţa Sfântul Petru, la apusul soarelui, pentru a se ruga.
Papa Francisc 'a încercat să-i facă pe oameni să înţeleagă că orientarea sexuală şi rasa nu contează în ochii lui Dumnezeu. Cred că este cel mai apropiat lucru de ceea ce a vrut să spună Iisus', a declarat pentru AFP Mateo Rey, un student mexican în vârstă de 22 de ani aflat la Roma.

- Omagii unanime -
Din Iran până în Germania, Statele Unite, UE, ONU, Liban, Israel şi Autoritatea Palestiniană, liderii mondiali i-au adus omagii unanime papei Francisc.
Şeful statului rus, Vladimir Putin, a salutat un 'apărător' al 'umanismului şi justiţiei', în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit celui care 's-a rugat pentru pace în Ucraina şi pentru ucraineni'.
Compatriotul său, celebrul fotbalist Lionel Messi, care l-a întâlnit pe regretatul suveran pontif, a vorbit despre 'un papă diferit, apropiat, argentinian... Odihneşte-te în pace, papa Francisc', a scris el pe Instagram.
Papa, care a fost externat la 23 martie, a avut numeroase apariţii publice în ultimele zile, în pofida recomandării medicilor, care i-au prescris odihnă strictă timp de două luni.
După ce a părut epuizat duminică, la celebrarea Paştelui, el a făcut totuşi o baie de mulţime în piaţa Sfântul Petru în 'papamobil'.
De-a lungul pontificatului său de 12 ani, 'Papa Francesco' a apărat neobosit migranţii, mediul înconjurător şi justiţia socială, fără a pune la îndoială poziţiile Bisericii în privinţa avortului sau a celibatului preoţilor.
Adversar ferm al comerţului cu arme, fostul arhiepiscop de Buenos Aires a rămas totuşi neputincios în faţa conflictelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu, în pofida nenumăratelor apeluri la pace.
Acest politician, cu sinceritatea sa abrazivă, a încercat totodată să reformeze Curia - guvernul central al Sfântului Scaun - roasă de inerţie, să dezvolte rolul femeilor şi al laicilor şi să facă ordine în finanţele sulfuroase ale Vaticanului.
Confruntat cu drama pedocriminalităţii în sânul Bisericii, el a ridicat secretul pontifical şi i-a obligat pe clerici şi pe laici să raporteze cazurile superiorilor, fără a convinge, însă, asociaţiile victimelor, care l-au criticat pentru că nu a mers suficient de departe. AGERPRES

Pastorală la Învierea Domnului - 2025
Puterea credintei 19 Aprilie 2025, 11:36

Pastorală la Învierea Domnului - 2025

IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi...

Pastorală la Învierea Domnului - 2025
Tunuri turcești, în bronzul clopotului de la Patriarhie
Puterea credintei 17 Aprilie 2025, 19:12

Tunuri turcești, în bronzul clopotului de la Patriarhie

În urmă cu 137 de ani (1888) a fost ridicat clopotul de la Patriarhie, cel mai mare din ţară la acea dată.

Tunuri turcești, în bronzul clopotului de la Patriarhie
Sfințirea Marelui Mir
Puterea credintei 17 Aprilie 2025, 08:37

Sfințirea Marelui Mir

Sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, va fi...

Sfințirea Marelui Mir
Sfinţirea ramurilor de salcie în mai multe biserici din ţară
Puterea credintei 13 Aprilie 2025, 12:01

Sfinţirea ramurilor de salcie în mai multe biserici din ţară

La Bucureşti clericii şi credincioşii s-au reunit la Mănăstirea Radu Vodă, unde a avut loc o slujbă urmată de sfinţirea...

Sfinţirea ramurilor de salcie în mai multe biserici din ţară
Duminica Floriilor pentru creştinii ortodocşi şi catolici
Puterea credintei 13 Aprilie 2025, 11:53

Duminica Floriilor pentru creştinii ortodocşi şi catolici

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Duminica Floriilor, sărbătoare care aminteşte de intrarea lui Iisus Hristos în...

Duminica Floriilor pentru creştinii ortodocşi şi catolici
Copiii din parohia Bălăneasa (Livezi, Bacău) merg în următoarea etapă a Concursului Național Catehetic
Puterea credintei 13 Aprilie 2025, 11:22

Copiii din parohia Bălăneasa (Livezi, Bacău) merg în următoarea etapă a Concursului Național Catehetic

Un interesant proiect realizat de elevii dintr-o parohie băcăuană merge mai departe în Concursul Național Catehetic.

Copiii din parohia Bălăneasa (Livezi, Bacău) merg în următoarea etapă a Concursului Național Catehetic
Premierul Ciolacu, mesaj de Pesah: Această sărbătoare nu este doar despre comemorare, ci şi despre renaştere
Puterea credintei 12 Aprilie 2025, 19:05

Premierul Ciolacu, mesaj de Pesah: Această sărbătoare nu este doar despre comemorare, ci şi despre renaştere

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic,...

Premierul Ciolacu, mesaj de Pesah: Această sărbătoare nu este doar despre comemorare, ci şi despre renaştere
„Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate româneşti”
Puterea credintei 11 Aprilie 2025, 16:01

„Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate româneşti”

Expoziţia 'Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate româneşti' va fi vernisată vineri, de la...

„Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate româneşti”