-

„Doamna Rutină” împiedică progresul în agricultură, la români

Scris de

În ultimul quart din veacul al XIX-lea România se găsea mult în urmă, în ceea ce privește tehnologiile agricole, față de Apusul Europei.

Mașini agricole erau puține, țăranul român (care poseda o optime din terenurile cultivabile, după Reforma agrară din 1864) încă ara cu plugul de lemn, nu exista un sistem de irigații bine pus la punct și, în general, „desțelenirea” acestei stări de fapt se făcea greoi. România exporta cam două treimi din producția sa de cereale, dar acesta nu ar fi fost nici pe departe adevăratul său potențial... dacă s-ar fi accelerat modernizarea agriculturii, era de părere economistul Émile de Laveleye.

O statistică agrară din 1880

Iată o statistică interesantă, pe care belgianul o include în lucrarea sa despre călătoria în Balcani, din anii 80 ai secolul al XIX-lea. „În România, fără a pune la socoteală Dobrogea, din 12 milioane de hectare, 5.708.945 sunt consacrate culturilor și pășunatului și 2 milioane sunt ocupate de păduri; restul este teren neproductiv... din cauza oamenilor, nu a naturii! Potrivit unei lucrări bine scrise de d. Petre S. Aurelian, «Terra Nostra», București, 1880, completată cu datele pe care le-a cules, recent, Paul Dehn (Deustchland in Orient, 2ter Th. f.83) producția agricolă a României este estimată astfel: grâu - 559.560 hectare, care produc 895.287 tone valorând, în medie, 221.900 franci și din care 400.000 de tone se exportă; secară - 110.775 hectare care produc 110.162 tone valorând, în medie, 8 milioane de franci și din care 78.111 tone se exportă; orz și ovăz - 356.894 hectare care produc 694.823 tone valorând, în medie, 47 milioane de franci și din care 413.665 de tone se exportă. Porumbul care se foloseste la prepararea mămăligii (polenta italiană) e principala hrană a locuitorilor de la țară și ocupă, singur, tot atât spațiu cât toate celelalte cereale luate la un loc: 1.034.755 hectare, care produc 1.885.025 tone valorând, în medie, 150 milioane de franci și din care 636.831 tone se exportă. Șeptelul e relativ numeros; el cuprinde 2.557.381 cornute mari, din care 111.943 bivoli; 1.053.403 porci și 4.758.366 oi și capre. Exportul se limitează la porci și la oi, în total 275.062 capete, cu o valoare medie de 10 milioane de franci, la care trebuie adăugate 6 milioane de franci, obținute pentru lână” (La péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie, Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie; vol. 2, p. 311-312).

Câte ceva despre vinurile și alcoolurile românești

Laveleye remarcă, de asemenea, că viile merg foarte bine în regiunile colinare de sub Carpați, unde ocupă circa 100.000 de hectare, care dau între 500.000 și un milion de hectolitri, anual. „Vinurile de Dealu Mare și de Drăgășani, în Valahia și cele de Cotnari și de Odobești, în Moldova, sunt plăcute și ieftine”, scrie el, apreciind că: „Viticultura și mai ales arta vinificației cer, totuși, ameliorări substanțiale”. Alte mențiuni se referă la pomii fructiferi: „mai ales caisul, părul și cireșul, s-au adaptat foarte bine și dacă țăranii și-ar da osteneala să-i planteze, măcar în jurul casei, ar putea avea un câștig de pe urma lor, în afara unui desert plăcut și sănătos; evident, însă, ar trebui, mai întâi, să aștepte, câțiva ani, până când vor da rod, ceea ce nu e în firea țăranului, căruia îi cam lipsește spiritul de prevedere” (Op. cit., p. 312). Cât despre pruni, specifici regiunilor deluroase, Laveleye notează, nu fără o urmă de amărăciune, că din rodul acestora „se face un alcool numit țuică și de care țăranii, adesea, abuzează” (Idem).
Concluzia acestor pagini statistice e chiar mai amară: „«Doamna Rutină» împiedică progresul în agricultură, la români. E adevărat, însă, că și modul de posesie a pământului e atât de detestabil, încât ar ruina total oricare altă țară, chiar și Far-Westul american” (Idem).

Un text de Simona Lazăr și Valentin Țigău

_________
În anii 1883-1885, baronul belgian Émile de Laveleye (1822-1892; economist, jurist și profesor) făcea o călătorie în Orientul Europei, în urma căreia avea să scrie un amplu jurnal pe care îl va publica în două tomuri sub numele La péninsule des Balkans : Vienne, Croatie, Bosnie, Serbie, Bulgarie, Roumélie, Turquie, Roumanie. 55 de pagini din volumul al doilea sunt dedicate României.