-

Casa lui Emile Zola din Franța devine Muzeul Dreyfus

Un loc în care aminteşte de viaţa şi operele lui Émile Zola, iar acum şi un avanpost al libertăţii dedicat istoriei cazului Dreyfus.

Din octombrie 2021, Maison Zola, casa din Médan, o municipalitate din Île-de-France, situată pe Sena, la aproximativ patruzeci de kilometri nord-vest de Ville Lumière, unde scriitorul francez a trăit 24 de ani (din 1878 până în 1902), după zece ani de muncă se redeschide publicului fiind reînnoită prin găzduirea primului muzeu dedicat lui Alfred Dreyfus şi poveştii sale de viaţă. La 13 ianuarie 1898, Zola a publicat pe prima pagină a ziarului „L'Aurore” celebrul articol intitulat „J'accuse” în care se adresa preşedintelui republicii Félix Faure şi guvernului, acuzându-i că au condamnat pe nedrept un inocent. Articolul i-a adus şi lui o condamnare pentru defăimare şi alegerea de a părăsi Franţa pentru a se exila la Londra. Acum, în noile săli de expoziţie, create într-una din anexele vilei situată în departamentul Yvelines, nu departe de Paris, o serie inedită de manuscrise, cărţi şi filme va reconstitui povestea ofiţerului evreu care în 1894 a fost acuzat că a dezvăluit unui ofiţer german informaţii militare confidenţiale şi care a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă, ispăşindu-şi pedeapsa pe Insula Diavolului în Guyana Franceză. „De-acum încolo, Zola şi Dreyfus, legaţi în viaţă de o luptă fără compromisuri pentru adevăr şi dreptate, vor fi amintiţi împreună în acest loc care simbolizează întâlnirea destinelor lor şi a valorilor pentru care au luptat din greu”, explică Louis Gautier, preşedintele Maison Zola - Musée Dreyfus. „Afacerea Dreyfus este un far în memoria noastră colectivă, este un punct de referinţă esenţial pentru republica noastră, o lecţie pentru fiecare democraţie”. Proprietatea, care va găzdui primul muzeu Dreyfus, a fost cumpărată de Zola în 1878 şi este înconjurată de un teren mare unde scriitorul cultiva legume şi se bucura de plăcerile simple ale vieţii rurale. Interiorul continuă să fie decorat cu mobilierul ales de autor: de la ferestrele simboliste la şemineul mare, de la sala de biliard la fotografiile pe care le-a făcut cu unul dintre aparatele sale. O călătorie în trecut într-o casă muzeală care a fost frecventată de personalităţi precum Cézanne, Manet, Pissaro, Goncourt, Daudets, Huysmans.

În ultimele zile, a reapărut şi un manuscris cu autograful scriitorului care revine la cazul Dreyfus şi care va fi scos la vânzare de către librăria de anticari parizieni Le Manuscrit Français, aşa cum anticipase agenţia AdnKronos, cu o estimare iniţială de 40 de mii de euro, în timpul Salonului du Livre Rare et de l'Autographe, organizat în perioada 18-20 septembrie la Grand Palais din Paris. Este vorba de un articol de cinci pagini, scris în 1898, la şase luni de la celebrul „J'accuse” şi intitulat „Pour la lumière”, care ar fi trebuit publicat în „L'Aurore”.

RADOR
Foto: wikipedia