-

Expoziţie despre reclamele industriei automobilului în presa interbelică, deschisă la Biblioteca Naţională

Expoziţia "Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelică din colecţiile Bibliotecii Naţionale a României" s-a deschis vineri seară în spaţiul Symposium al instituţiei.

Directorul general, Carmen Mihaiu, a afirmat că expoziţia, prin care Biblioteca Naţională îşi promovează propria colecţie, reflectă "o perioadă de înflorire, economică şi socială, imediat după Marele Război, când societatea românească începea să prindă gustul multor tendinţe occidentale".

"Expoziţia tratează o temă inedită, deosebită şi este concentrată pe diverse firme de început ale industriei auto, adică Ford, Fiat, Skoda, General Motors. Începând cu aceste firme, desigur, s-a dezvoltat o adevărată reţea, care a însemnat suportul pentru întreţinerea autoturismelor, de la uleiuri, benzină, piese auto. (...) Am încercat să apropiem această expoziţie mai mult de public. Ea nu reproduce fidel tot ceea ce a însemnat reclamă auto şi, de fapt, este o compoziţie, un colaj din mai multe reclame astfel încât să o apropie mai mult de privitori", a spus Mihaiu.

Potrivit preşedintelui Retromobil Club România, Bogdan Coconoiu, expoziţia evidenţiază faptul că România la începutul secolului al XX-lea era un stat foarte bine dezvoltat, pentru că, dacă nu ar fi fost aşa, marii producători de automobile nu s-ar fi străduit cu atâtea zeci de reclame să câştige o cotă de piaţă în ţara noastră.

"România este unul dintre statele în care automobilul a fost introdus foarte, foarte devreme şi ne mândrim că în 1904 a fost fondat la Bucureşti Automobilul Clubul Român şi (...) în acelaşi an s-a organizat primul raliu Bucureşti - Giurgiu. Sunt surprins plăcut să văd cum a îmbinat artistul reclamele pe panouri într-un mod foarte atrăgător. Este un demers de a arăta că România este în Europa şi în lume dintotdeauna. Nu am apărut aşa de nicăieri şi istoria automobilului românesc este extraordinară", a menţionat Bogdan Coconoiu.

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae, a afirmat că, în cadrul expoziţiei, se regăseşte "eternitatea surprinsă într-o singură imagine".

"Priveam expoziţia de faţă şi mi-am adus aminte un citat al lui Ion Pillat, care spunea că fotografia reprezintă o clipă pentru eternitate. Asta cred că regăsim cu toţii aici: eternitatea surprinsă într-o simplă imagine. Este, într-adevăr, imaginea de presă. Câteodată spunem că o fotografie vorbeşte mai mult decât 1.000 de cuvinte. Eu cred că o fotografie transmite momentul, emoţia, trăirea, iar cel care a făcut-o cu obiectivitate o poate transpune cu subiectivism fiecărui privitor", a spus directorul general al AGERPRES.

Claudia Nicolae a reamintit că AGERPRES, care este partener media al evenimentului, are în arhivă 4,5 milioane de fotografii, care sunt digitalizate fără a se interveni pe imaginea originală, tocmai pentru a se păstra autenticitatea şi valoarea lor.

Pornind de la reclamele prezente în ziarele şi revistele vremii - Adevărul, Dimineaţa, Universul, Curentul, Neamul Românesc, Argus, publicaţii din colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, expoziţia reconstituie, prin intermediul a 36 de panouri, o pagină din istoria automobilismului românesc şi a industriei ce se dezvoltă în jurul acestuia, în perioada interbelică, introducând în universul acelor timpuri de avânt economic fără precedent şi al schimbărilor pe care automobilul l-a adus în viaţa oamenilor.

Expoziţia analizează şi argumentează imagistic evoluţia reclamelor industriei automobilului din punct de vedere tehnic, grafic şi creativ, punctând în acelaşi timp momentele cheie ce au contribuit determinant la dezvoltarea societăţii interbelice româneşti, sub influenţa marilor firme ce au făcut istorie în domeniul automobilismului mondial: General Motors, Ford, Renault, Fiat, Skoda etc.

Vizitatorii sunt purtaţi prin această poveste, prin intermediul unei serii de colaje alcătuite din reclamele, anunţurile şi articolele de specialitate din presa interbelică, combinate într-o manieră modernă, dar fără a altera patina pe care timpul a aşezat-o asupra lor.

Cărţi şi albume din colecţia curentă a Bibliotecii Naţionale referitoare la istoria şi evoluţia automobilului completează acest demers.

Expoziţia, vernisată în cadrul evenimentului Nocturna Bibliotecilor, va fi deschisă publicului până pe 31 decembrie şi, poate fi văzută şi online, pe pagina web a Bibliotecii Naţionale - www.bibnat.ro.

Sursa: AGERPRES