-

Analiza unor experţi dezvăluie că Leonardo da Vinci nu este autorul legendarei fresce dispărute "Bătălia de la Anghiari"

De mai bine un secol pasionaţii de artă caută celebra frescă dispărută atribuită lui Leonardo da Vinci "Bătălia de la Anghiari". Însă o echipă de experţi şi-a anunţat miercuri concluziile unei analize cu privire la celebra frescă reprodusă şi de Peter Paul Rubens: conform acestora, geniul renascentist nu a pictat niciodată această frescă, transmite DPA.

Fresca sărbătoreşte victoria din secolul XV a Republicii Florentine împotriva milanezilor şi o lungă perioadă de vreme s-a crezut că ar fi ascunsă după un zid, în Palazzo Vecchio, din Florenţa. Zidul nu a putut fi dărâmat pentru a verifica dacă fresca se află într-adevăr acolo pentru că a fost acoperit cu o altă frescă de valoare inestimabilă, despre o altă bătălie, operă a pictorului şi arhitectului Girogio Vasari.

"Leonardo nu a pictat niciodată această bătălie pe zid, aceasta este concluzia noastră", a declarat Francesca Fiorani, istoric al artei de la Universitatea din Virginia, cu ocazia unei conferinţe organizată la Galeriile Uffizi din Florenţa.

Fiorani a precizat că Leonardo nu a făcut decât unele schiţe şi studii pregătitoare pentru fresca de dimensiuni mari ce i-a fost comandată la începutul secolului XVI. Există însemnări cu privire la materialele furnizate pictorului în legătură cu munca pe care o depunea, iar "aceste materiale nu erau necesare pentru pictarea bătăliei, ci pentru pregătirea zidului (pentru pictare)", a mai adăugat ea.

"Pregătirea zidului nu a decurs bine, şi totul s-a oprit acolo", a susţinut Francesca Fiorani.

Fiorani a prezentat o nouă lucrare academică asupra controverselor din jurul frescei "Bătălia de la Anghiari", la care a contribuit alături de alţi câţiva experţi internaţionali. Ei au anunţat că au demontat definitiv teoriile cercetătorului italian Maurizio Seracini, care în 2012 ajungea pe prima pagină a ziarelor cu afirmaţia că a găsit fresca pierdută.

Maurizio Seracini a dat nişte mici găuri în fresca "Bătălia de la Marciano", pictată de Vasari în Palazzo Vecchio, şi a anunţat că a găsit urme ale unui pigment negru similar celui folosit de Leonardo pentru a picta 'Mona Lisa' pe peretele din spatele frescei lui Vasari, alimentând teoriile că fresca pe care ar fi pictat-o Leonardo ar fi fost ascunsă în spatele frescei lui Vasari.

Sursa: AGERPRES