Ascultă Radio Antena Satelor Live

Săptămâna 04 - 10 august 2021

În această perioadă vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la nivelul întregii ţări, chiar caniculară în zonele de câmpie. La cultura de floarea-soarelui vor predomina fazele de înflorire şi maturitate ceară în majoritatea zonelor agricole, precum şi maturitatea deplină în jumătatea de sud a ţării. Sub aspect fenologic, porumbul îşi va continua fazele de înflorire a paniculului şi mătăsire, iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii vor predomina maturitatea în lapte şi maturitatea ceară. În cea mai mare parte a bazinelor specializate, sfecla de zahăr va înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile, concomitent cu începutul acumulării zahărului în rădăcină, iar cartoful, creşterea tuberculilor şi ...

Săptămâna  04 - 10 august 2021

02 August 2021, 21:00

Caracteristici meteorologice

În această perioadă vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la nivelul întregii ţări, chiar caniculară în zonele de câmpie. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 18...31°C, valori mai ridicate cu 1...6°C în raport cu mediile multianuale, în toate regiunile agricole. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 23...37°C, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura minimă a aerului se va situa între 12...24°C, în cea mai mare parte a ţării. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele estice și sud-estice și se va manifesta prin ploi locale cu caracter de aversă, dar și torențial, acestea fiind însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări ale vântului, local cu aspect de vijelie. De asemenea, cantitățile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura de porumb neirigat, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare și apropiate de optim, pe majoritatea suprafețelor agricole. Conținutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată și local puternică, în Banat și Maramureș, cea mai mare parte a Crișanei, Olteniei și a Dobrogei, local sudul, sud-vestul, centrul, estul și sud-estul Munteniei, sudul, estul și izolat nord-estul Moldovei, centrul, estul și sudul Transilvaniei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, pe terenurile unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, la culturile de câmp şi speciile pomi-viticole procesele vegetative vor fi stânjenite, starea de vegetaţie a plantelor fiind pe ansamblu medie şi slabă. De asemenea, pe fondul menţinerii temperaturilor maxime din aer şi de la suprafaţa solului deosebit de ridicate, se va înregistra în continuare ofilirea şi răsucirea aparatului foliar în orele de amiază la prăşitoare, uscarea frunzelor bazale, precum şi forţarea proceselor fiziologice, ca urmare a creşterii consumului prin evapotranspiraţie al plantelor, izolat fiind posibilă deprecierea stării de vegetaţie a culturilor. În nordul şi centrul ţării, la grâul de toamnă semănat tardiv se vor finaliza lucrările de recoltare. La cultura de floarea-soarelui vor predomina fazele de înflorire (70-100%) şi maturitate ceară (30-100%) în majoritatea zonelor agricole, precum şi maturitatea deplină (10-40%) în jumătatea de sud a ţării. Sub aspect fenologic, porumbul îşi va continua fazele de înflorire a paniculului şi mătăsire (20-100%), iar la hibrizii extratimpurii şi timpurii vor predomina maturitatea în lapte (10-100%) şi maturitatea ceară (10-50%). Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta pe ansamblu medie şi slabă, îndeosebi pe terenurile afectate de fenomenul de secetă pedologică prelungită. În cea mai mare parte a bazinelor specializate, sfecla de zahăr va înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (50-100%), concomitent cu începutul acumulării zahărului în rădăcină, iar cartoful, creşterea tuberculilor şi uscarea prematură a vrejilor, precum şi declanşarea maturităţii tehnologice la soiurile de vară. La seminţoase (măr, păr, gutui) se vor semnala creşterea rodului şi acumularea zahărului în fructe, iar la sâmburoasele aflate la maturitatea de consum, (piersic, prun) se vor extinde lucrările de recoltare. Viţa-de-vie se va afla la creşterea boabelor, a frunzelor şi lăstarilor în majoritatea podgoriilor, iar la soiurile timpurii de masă din sudul ţării se va putea semnala acumularea zahărului şi începutul coacerii în „pârgă”. În zilele fără precipitații, lucrările agricole specifice campaniei de vară se vor putea efectua în condiţii relativ bune.

Recomandări de specialitate

Aplicarea irigaţiilor pe suprafeţele agricole unde se menţin deficite de apă în sol. Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la produsele agricole de sezon. Eliberarea terenurilor de resturile vegetale. Efectuarea arăturilor în vederea însămânţării culturilor de toamnă pe arealele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului în stratul arabil. Lucrări de întreţinere la speciile de câmp, pomi fructiferi şi viţa-de-vie (erbicidări, tratamente fitosanitare).

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU

website: www.meteoromania.ro

Săptămâna  28 februarie - 06 martie 2023
Agrometeo 27 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 28 februarie - 06 martie 2023

Sub aspect termic, în această perioadă va predomina o vreme în general normală, în aproape toate zonele de cultură. Culturile...

Săptămâna 28 februarie - 06 martie 2023
Săptămâna  21 - 27 februarie 2023
Agrometeo 19 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 21 - 27 februarie 2023

Sub aspect termic, în acest interval va predomina o vreme mai caldă decât în mod normal, în toate zonele de cultură. Datorită...

Săptămâna 21 - 27 februarie 2023
Săptămâna  14 - 20 februarie 2023
Agrometeo 13 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 14 - 20 februarie 2023

Sub aspect termic, vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de încălzire treptată, în majoritatea...

Săptămâna 14 - 20 februarie 2023
Săptămâna  07 - 13 februarie 2023
Agrometeo 06 Februarie 2023, 22:00

Săptămâna 07 - 13 februarie 2023

Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai rece decât în mod normal, chiar geroasă noaptea şi...

Săptămâna 07 - 13 februarie 2023
Săptămâna  31 ianuarie  - 06 februarie 2023
Agrometeo 30 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 31 ianuarie - 06 februarie 2023

Perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului pe ansamblu normal, în cea mai mare parte a zonelor de cultură....

Săptămâna 31 ianuarie - 06 februarie 2023
Săptămâna  24 - 30  ianuarie 2023
Agrometeo 23 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 24 - 30 ianuarie 2023

Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai...

Săptămâna 24 - 30 ianuarie 2023
Săptămâna  17 - 23  ianuarie 2023
Agrometeo 16 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 17 - 23 ianuarie 2023

Intervalul se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul...

Săptămâna 17 - 23 ianuarie 2023
Săptămâna  10 - 16  ianuarie 2023
Agrometeo 09 Ianuarie 2023, 22:00

Săptămâna 10 - 16 ianuarie 2023

Intervalul se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, la nivelul...

Săptămâna 10 - 16 ianuarie 2023