-

Schimbările climatice ar fi putut să joace un rol în transmiterea la om a coronavirusului care provoacă maladia COVID-19, oferind noi habitate populaţiilor de lilieci, prezumtiva specie aflată la originea acestui virus, potrivit unui studiu publicat recent.

Publicat în Stiinta

Populația Pământului ar putea ajunge la zece miliarde până în 2050. Din cauza schimbărilor nefavorabile de mediu, a creșterii populației și a scăderii nivelului de trai, 1,2 miliarde de oameni și-ar putea părăsi locuințele, potrivit unui raport dat publicității de un centru internațional de cercetare.

Publicat în Mozaic

Oamenii din oraşele aflate în zonele de coastă sunt expuşi riscurilor provocate de schimbările climatice şi de creşterea nivelului mării.

Publicat în Natura

Gheţarii din Munţii Qilian din China dispar într-un ritm 'şocant' în timp ce încălzirea globală aduce schimbări imprevizibile şi accentuează perspectiva unei lipse a apei pe termen lung, au atras atenţia oamenii de ştiinţă.

Publicat în Natura

Parlamentul European a votat în 7 octombrie Legea Climei, care poate transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor.

Publicat în Natura

Marea Barieră de Corali a Australiei este afectată, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, de o albire în masă.

Publicat în Natura

Oamenii de ştiinţă au publicat prima analiză privind rolul avut de schimbarea climatică în privinţa izbucnirii incendiilor de vegetaţie care au devastat recent zone vaste din Australia.

Publicat în Natura

Naturalistul britanic, realizator de emisiuni, Sir David Attenborough a afirmat că deciziile urgente legate de modificările climatice au fost amânate prea mult.

Publicat în Natura

În Japonia, înflorirea cireşilor este o sărbătoare naţională tradiţională. Dar acest ritual de primăvară este devansat zilele acestea. 

Publicat în Natura

Mâncărimi, nas înfundat şi strănut frecvent sunt simptomele alergiei la polenul de ambrozie, iar tot mai multe persoane au aceste probleme.

Schimbările climatice au efecte asupra sănătății respiratorii", iar întârzierea reducerii lor va avea "consecințe ireversibile asupra sănătății. Detalii:

Publicat în Pilula de sanatate
Pagina 1 din 2