-

Piaţa de capital din România promovează la statutul de "piaţă emergentă"

Piaţa de capital din România promovează de astăzi de la statutul de "piaţă de frontieră" la cel de "piaţă emergentă".

Agenţia de evaluare financiară Russell a anunţat o serie de clarificări în cazul includerii României în piaţa emergentă secundară de capital. Decizia a fost luată după ce tranzacţiile principalelor companii listate la Bursa de Valori Bucureşti au fost monitorizate timp de trei ani. Evenimentul va fi marcat, astăzi, la Bursă, printr-o ceremonie oficială de deschidere a şedinţei de tranzacţionare. Promovarea României la statutul de "piaţă emergentă" poate fi considerată istorică, deoarece noul statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum, care gestionează sute de miliarde de euro, vor putea să investească în România în următorii ani, pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi să investească în pieţele de frontieră, cum era piaţa bursieră din România. Primele două companii româneşti, care vor fi incluse în indicii de piaţă emergentă, sunt Banca Transilvania şi Nuclearelectrica. Acestea vor trebui să îndeplinească în continuare criteriile de lichiditate în următoarele trei luni. Bursa de Valori de la Bucureşti a pierdut în această săptămână 2,4 miliarde de lei din capitalizare, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a registrat o creştere de peste 200%.

RADOR
Foto: Pixabay