-

România a importat carne de porc de peste 292 milioane de euro, în primul semestru din acest an

România a importat carne de porc în valoare de 292,2 milioane de euro, în primele şase luni din acest an, în creştere cu 17% faţă de perioada similară din 2019, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres.

Cantitatea de carne de porc adusă în ţară în primul semestru din acest an - proaspătă, refrigerată sau congelată - a fost cu aproape 5% mai puţină decât cea care a fost importată în primul semestru al anului trecut, respectiv 122.961,12 tone.

În perioada ianuarie - iunie 2019 au fost consemnate importuri de carne de porc de 129.393,87 tone, în valoare de 249,71 milioane de euro.

Carnea de porc proaspătă, refrigerată sau congelată ocupă de mai bine de 20 de ani prima poziţie pe lista importurilor României de produse agroalimentare.

Carnea de porc este cea mai consumată din România, înaintea cărnii de pasăre şi de vită, însă din producţia internă este acoperit doar 30% din consum, restul provenind din importuri, în special din schimburile intra-comunitare.

Din 31 iulie 2017, România se confruntă cu virusul pestei porcine africane, o boală care afectează dramatic efective de porcine, chiar dacă nu se transmite la om, până în prezent fiind decimate peste 600.000 de capete.

Pierderile din industria creşterii porcului directe şi indirecte din cauza pestei porcine africane erau de aproape un miliard de euro, până la mijlocul lunii iunie 2020, iar cele prin deficitul de balanţă comercială depăşeau deja miliardul de euro, estimau specialiştii din domeniu.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), efectivele de porcine existente la 1 mai 2020 au scăzut cu 1,5% pe total, faţă de aceeaşi dată a anului trecut, ajungând la 3.669.342 de capete. La 1 mai 2019, efectivele totale de porcine erau de 3.726.282 capete.

De asemenea, la 1 mai 2020, efectivul matcă (scroafe de prăsilă) totaliza 236.843 de capete, în scădere cu 5,6% faţă de 1 mai 2019, când era de 250.982 de capete.

În România, consumul de carne de porc per capita deţine o pondere de aproape 50% (38,3 kilograme) din total, fiind cea mai consumată carne, în timp ce locul al doilea este ocupat de carnea de pasăre, cu 27 de kg pe cap de locuitor, potrivit INS.

Sursa: Agerpes

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept