-

Valoarea tichetelor de masă este stabilită de specialişti în baza unei formule de calcul neschimbate, prevăzută de lege

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin aplicarea unei formule de calcul clare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Prin urmare, ultima indexare a valorii tichetelor de masă, cu un ban, a rezultat în urma calculelor făcute în baza formulei şi indicatorilor economici prevăzuţi de lege.

Această valoare a rezultat prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi şi nivelul mediu al aceluiaşi indice pe penultimul semestru, raportat la prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.

Conform prevederilor art. 32 alin.(1) din Legea nr. 165/2018, valoarea nominală maximă a biletelor de valoare prevăzute de prezenta lege se indexează, semestrial, după cum urmează:

a) în cazul tichetelor de masă, cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;

b) în cazul celorlalte bilete de valoare, cu indicele inflaţiei comunicat de Institutul Naţional de Statistică, în funcţie de evoluţia tarifelor/preţurilor la serviciile/bunurile a căror contravaloare poate fi achitată cu aceste bilete de valoare, potrivit acestei legi.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

Articole înrudite