-

Black Friday 2020 – o sărbătoare a shopping-ului marcată de austeritate

După recordul de vânzări înregistrat anul trecut, Black Friday 2020 se anunță a fi o sărbătoare a shopping-ului marcată de austeritate, deoarece pandemia de COVID-19 a influențat semnificativ obiceiurile de consum – relevă o analiză Frames.

Românii nu mai cumpără atât de multe haine, produse cosmetice și accesorii, vedetele precedentelor ediții de Black Friday, ci se vor concentra pe bunurile de strictă necesitate care au legătură cu munca și traiul de acasă.

Punctul culminant al evenimentului din acest an va fi pe 13 noiembrie, ziua în care cei mai mulți mari comercianți vor organiza campanii speciale de reduceri de prețuri, iar estimările Companiei de consultanță Frames indică o scădere a vânzărilor cu cel puțin 20% față de anul trecut, scădere influențată și de sentimentul de incertitudine privind viitorul.

Potrivit analizei, vânzările totale de Black Friday se vor situa la nivelul de aproximativ 240 de milioane de euro, cu aproape 60 de milioane mai puțin decât anul trecut, iar valoarea medie a coșului de cumpărături în online va coborî sub nivelul de 450 de lei.

Black Friday 2020 va fi în esență un eveniment concentrat pe ofertele online – consideră autorii analizei.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite