-

Comisia Europeană alocă României un ajutor financiar în valoare de 3 miliarde de EURO

Comisia Europeană a alocat suma de 8,5 miliarde EUR în cadrul celei de a treia tranșe a sprijinului financiar acordat unui număr de cinci state membre prin intermediul Instrumentului SURE.

În cadrul sprijinului financiar acordat, Belgia a primit 2 miliarde EUR, Ungaria – 200 de milioane EUR, Portugalia – 3 miliarde EUR, România – 3 miliarde EUR, iar Slovacia – 300 de milioane EUR.

Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase, le va permite respectivelor state membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menținerii locurilor de muncă.

Mai exact, sprijinul financiar menționat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 și destinate inclusiv lucrătorilor independenți.

Cu sprijinul financiar acordat, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde EUR în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii octombrie și sfârșitul lunii noiembrie.

Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, Belgia va primi 7,8 miliarde EUR, Ungaria – 504 milioane EUR, Portugalia – 5,9 miliarde EUR, România – 4,1 miliarde EUR, iar Slovacia – 631 milioane EUR.

O prezentare generală a sumelor plătite până în prezent și a diferitelor scadențe ale obligațiunilor este disponibilă online aici.

Sprijinul financiar acordat astăzi este o consecință a celei de a treia emisiuni de obligațiuni cu impact social în cadrul instrumentului UE SURE, care a fost supralicitată de peste 13 ori mai mult.

Acest lucru s-a reflectat în prețuri avantajoase, ceea ce înseamnă că statele membre vor primi sub formă de împrumuturi mai mult decât vor trebui să ramburseze.

Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde EUR tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde EUR pentru 18 state membre.

Viitoarele tranșe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligațiuni.

FOTO: PIXABAY

Articole înrudite