-

Un flux mare de lichidităţi în economie, pentru a ajuta firmele să treacă de criza sanitară

Obiectivul guvernului este de a menţine şi anul acesta un flux cât mai mare de lichidităţi în economie pentru a ajuta astfel firmele să treacă de criza sanitară - a spus prim-ministrul Florin Cîţu.

Este o metodă care a menţinut economia în funcţie în 2020 şi a făcut ca România să aibă cea mai mare creştere procentuală a produsului intern brut din Uniune în ultimul trimestru. Premierul a vorbit despre perspectivele economice la o dezbatere despre recuperarea post-pandemie. 
Ţări puternice din Europa, cum este Germania, a dat exemplu premierul Florin Cîţu, dispun de resurse financiare mari pe care le folosesc pentru a trece peste criza economică provocată de pandemie. România nu dispune de astfel de rezerve şi soluţia noastră este aceea de a face ca economia să funcţioneze şi să dispună de lichidităţi. Premierul a dat ca exemplu rambursarea mai repede a TVA, plata concediilor medicale, dar şi programul IMM Invest, care ajută micile firme să acceseze credite bancare.
Florin Cîţu: „Discuţia pe care am avut-o cu băncile anul trecut a fost ok, ştim că sectoarele transport, HoReCa, agricultură, sectoare unde, este adevărat, riscul este mai mare, şi atunci noi venim lângă antreprenor cu o garanţie ca să facem lucrurile mai simple. Ăsta a fost rolul IMM Invest, de asta a mers bine, şi tot timpul anului trecut se spunea că HoReCa nu are acces la credite. Din contra, erau între primele trei sau patru categorii de CAEN care au avut acces la creditarea prin IMM Invest.”
În legătură cu domeniul HoRreCa, premierul a amintit că se ia în calcul ca până în vară să se prelungească decizia suspendării plăţii impozitului specific.

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite