-

Prețul gazelor naturale ar putea fi majorat de la 1 iulie

Veștile de pe piața gazelor naturale nu sunt tocmai bune, potrivit unei analize făcute de Asociația Energia Inteligentă.

Tendințele arată o creștere a prețurilor la gazele naturale, începând cu 1 iulie 2021.

Într-o analiză facută acum două săptămâni, arătam că va crește prețul gazelor naturale cu cel puțin 13 la sută de la 1 iulie 2021, la nivelul consumatorului casnic. Deja săptămâna aceasta, tendințele sunt negative. Am trecut de 20% în ceea ce privește tendința de creștere de la 1 iulie“, a declarat prof. ing. dr. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, organizație care se ocupă și de informarea consumatorilor în legătură cu procesul liberalizării pieței de energie.

Potrivit statisticilor, există 2,7 milioane de clienți casnici care se află în anul intermediar de după liberalizarea prețului la gaze naturale și, dacă nu semnează un alt contract sau dacă nu notifică furnizorul actual, se vor trezi la 1 iulie 2021 cu un preț și un contract stabilite unilateral, dar considerat semnat, de la actualul furnizor.

Consumatorii pot notifica furnizorul actual pentru a primi o ofertă de preț și un nou contract, pot alege alt furnizor de gaze naturale, sau pot face o negociere directă la Bursa Română de Mărfuri, dacă se unesc mai mulți consumatori, pentru a obține un preț bun.

Putem merge la ghișeu pentru a întocmi notificarea sau putem folosi internetul, eu recomand folosirea platformelor tehnologice. Printr-o astfel de notificare, pe care o putem face pe internet, solicităm o ofertă din partea furnizorului actual. În cazul în care ne convine, încheiem contractul. Altă abordare este că putem intra pe site-ul ANRE, unde găsim și un comparator de prețuri pentru gazele naturale, sau putem intra pe platforma Bursei de Mărfuri, unde se poate face o negociere directă, dacă se strâng mai multi consumatori la un loc. Dacă schimbăm contractul cu un alt furnizor, încheiem contractul și noul furnizor se ocupă să notifice furnizorul actual. Important e să nu așteptăm 1 iulie“, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, citat de Radio Romania Actualitati.

De reținut că Asociația Energia Inteligentă asigură o informare continuă a consumatorului în privința liberalizării piețelor de energie electrică și gaze naturale și sesizează în permanență instituțiile statului asupra problemelor consumatorilor.

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept