Ascultă Radio Antena Satelor Live

Facturile pentru căldură vor crește cu 70%, comparativ cu 2020

Facturile pentru căldură şi apă caldă vor creşte în această iarnă cu aproximativ 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a afirmat preşedintele Ligii Habitat a Asociaţiilor de Proprietari, Mihai Mereuţă.

Facturile pentru căldură vor crește cu 70%, comparativ cu 2020

23 Noiembrie 2021, 10:39

”Pe partea de întreţinere, eu întotdeauna am ținut evidența anual. Procentual, creșterile sunt de cel puțin 70%. Două camere, două persoane, în București discutăm, nu ar trebui să sară peste 205 de lei, dar pot fi și 240 de lei, dacă, de exemplu, cum a apărut cifra asta de curând, gigacaloria ajunge la 318 lei”, estimează Mereuță, pentru Radio Romania Actualitati.

Începând cu 1 noiembrie, ajutorul lunar pentru încălzirea locuinţei se acordă potrivit Legii Consumatorului vulnerabil, iar cererile pot fi depuse până pe data de 20 a fiecărei luni, o singură dată pentru tot sezonul.

Ele se pot depune la Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor de care aparțin beneficiarii, fie de către asociațiile de proprietari, fie în nume personal, de către proprietarii de locuințe.

Pentru cererile depuse ulterior datei de 20 ale lunii noiembrie 2021, acordarea se va face începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

Venitul mediu lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiei şi de 2.053 de lei în cazul persoanelor singure.

Foto: pixabay

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Economic 19 Februarie 2026, 12:10

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Piața muncii din județul Sălaj traversează o perioadă critică, marcată de o dependență socială accentuată, în condițiile în...

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Economic 18 Februarie 2026, 16:18

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale

Asigurarea unui nivel de preț accesibil pentru populație va fi garantată printr-un mecanism de control aplicat direct la...

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Economic 16 Februarie 2026, 10:37

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%

Preţul energiei electrice a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere anuală, de 59,33%, chiar dacă faţă de luna...

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Economic 03 Februarie 2026, 14:18

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie

Luna februarie aduce o modificare importantă pentru persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială, în contextul în...

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Economic 03 Februarie 2026, 13:50

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor beneficia de întreaga sumă a indemnizației după eliminarea...

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Economic 01 Februarie 2026, 11:41

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut

Iarna aduce presiuni suplimentare asupra bugetelor gospodăriilor, după ce în ianuarie 2026 facturile la gaze sunt estimate să...

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Economic 29 Ianuarie 2026, 14:20

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025

Piața auto din România rămâne puternic orientată către segmentul vehiculelor rulate, datele oficiale indicând faptul că...

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale
Economic 29 Ianuarie 2026, 12:25

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale

Controalele desfășurate anul trecut de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud arată o intensificare clară a muncii...

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale