Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rata inflației a ajuns la aproape 14%. Scumpirea energiei şi a gazelor a contribuit major

Rata inflaţiei a crescut semnificativ şi a ajuns luna trecută la aproape 14%, de la puţin peste 10% în martie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Rata inflației a ajuns la aproape 14%. Scumpirea energiei şi a gazelor a contribuit major

11 Mai 2022, 09:52

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în cazul tarifelor energiei elecrtice, cu aproape 29%, şi gazelor naturale, cu peste 26 de procente. Scumpiri mari au fost şi la cartofi sau la uleiul comestibil.

De exemplu, faţă de aprilie 2021, cartofii sunt mai scumpi cu 42%, iar uleiul, cu aproape 39 de procente.

Dar cele mai mari creşteri sunt la gazele naturale unde tarifele au urcat cu peste 85% într-un an.

Banca Naţională a estimat ieri că inflaţia va continua să crească peste nivelurile prognizate şi se va menţine la două cifre şi în prima parte a anului viitor.

Foto: pixabay

Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Economic 16 Ianuarie 2026, 11:34

Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii

Veniturile angajaților au înregistrat o nouă creștere în luna noiembrie, însă datele oficiale arată că această evoluție nu...

Veniturile angajaților au crescut ușor în noiembrie. Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM
Economic 14 Ianuarie 2026, 13:23

Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM

Un număr impresionant de carnete de muncă, documente-cheie pentru dovedirea vechimii și a drepturilor profesionale, rămân...

Mii de vasluieni riscă să piardă dovada vechimii în muncă dacă nu ridică carnetele de la ITM
Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe
Economic 13 Ianuarie 2026, 17:19

Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe

De la începutul acestui an, românii se confruntă cu un nou val de majorări de impozite și taxe locale. Măsurile, deja intrate...

Creșteri de impozite în România: Poziția Asociației Comunelor despre noile taxe
Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an
Economic 13 Ianuarie 2026, 12:15

Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an

Anul fiscal aduce obligații financiare considerabil mai mari pentru cetățenii din municipiu, care se vor putea prezenta la...

Majorări record la impozitele pe clădiri în municipiul Târgu Jiu din acest an
Eliminarea scutirilor la taxe triplează dările în municipiul Caracal. Cât costă impozitul pentru un apartament
Economic 09 Ianuarie 2026, 14:49

Eliminarea scutirilor la taxe triplează dările în municipiul Caracal. Cât costă impozitul pentru un apartament

Proprietarii de imobile din municipiul Caracal sunt loviți de o majorare drastică a obligațiilor fiscale, fiind nevoiți să...

Eliminarea scutirilor la taxe triplează dările în municipiul Caracal. Cât costă impozitul pentru un apartament
Proprietarii de locuințe din Iași vor scoate mai mulți bani din buzunar în 2026
Economic 06 Ianuarie 2026, 15:39

Proprietarii de locuințe din Iași vor scoate mai mulți bani din buzunar în 2026

Plata taxelor şi impozitelor locale pentru 2026 începe la Iaşi din 8 ianuarie, după zilele libere şi sărbătorile legale din...

Proprietarii de locuințe din Iași vor scoate mai mulți bani din buzunar în 2026
Majorare semnificativă a impozitelor pe clădiri în Pitești, din 2026
Economic 30 Decembrie 2025, 12:12

Majorare semnificativă a impozitelor pe clădiri în Pitești, din 2026

Proprietarii de imobile din municipiul Pitești se vor confrunta cu o presiune fiscală mult mai ridicată peste doi ani,...

Majorare semnificativă a impozitelor pe clădiri în Pitești, din 2026
Gaura din bugetul statului este mai mică decât anul trecut, anunță Ministerul Finanțelor
Economic 29 Decembrie 2025, 16:37

Gaura din bugetul statului este mai mică decât anul trecut, anunță Ministerul Finanțelor

Statul român a cheltuit mai mult decât a încasat și în acest an, însă diferența dintre venituri și cheltuieli este ceva mai...