Ascultă Radio Antena Satelor Live

În 2022 a crescut numărul de investitori pe piaţa de capital românească

În 2022 a crescut numărul de investitori pe piaţa de capital românească, iar specialiştii speră ca tendinţa să continue şi în acest an.

În 2022 a crescut numărul de investitori pe piaţa de capital românească

22 Februarie 2023, 17:51

Ştefan Musgociu, specialist în dezvoltarea afacerilor şi relaţii publice de la Bursa de Valori Bucureşti, a declarat astăzi, la o conferinţă de specialitate, că sunt în continuare discuţii cu mulţi antreprenori care doresc să-şi listeze companiile la bursă.
Ştefan Musgociu: „42 de runde de finanţare, undeva peste jumătate din cât a fost recordul în 2021. Ca valoare ne-am apropiat de 2021, au fost 1,9 miliarde de euro. Pentru anul ăsta aveam nişte estimări că vor fi cam 15 runde de finanţare. Sper eu să se repete în mare măsură scenariul din anul 2022, cel puţin la număr de listări. Aşteptăm să treacă Hidroelectrica, să se facă cu succes şi ulterior să se poate derula şi celelalte runde de finanţare, poate unele deja sunt în curs.”

RADOR
Foto: Pixabay

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus
Economic 13 Aprilie 2024, 18:45

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus

Comisia Europeană a aprobat săptămâna aceasta relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus, în valoare de aproximativ 2,5...

Comisia Europeană a aprobat relansarea schemei de ajutor de stat IMM Plus
Antreprenorii români din străinătate sunt întotdeauna dornici să descopere oportunităţi de afaceri în România
Economic 12 Aprilie 2024, 18:55

Antreprenorii români din străinătate sunt întotdeauna dornici să descopere oportunităţi de afaceri în România

Antreprenorii români din străinătate sunt întotdeauna dornici să descopere oportunităţi de afaceri în România. La rândul lor,...

Antreprenorii români din străinătate sunt întotdeauna dornici să descopere oportunităţi de afaceri în România
Serviciile poștale, detergenții și medicamentele în fruntea scumpirilor din martie
Economic 11 Aprilie 2024, 17:36

Serviciile poștale, detergenții și medicamentele în fruntea scumpirilor din martie

Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în martie 2024, comparativ cu...

Serviciile poștale, detergenții și medicamentele în fruntea scumpirilor din martie
Optimism economic în România: Mulți dintre cetățeni văd situația actuală ca fiind mai degrabă bună
Economic 11 Aprilie 2024, 16:55

Optimism economic în România: Mulți dintre cetățeni văd situația actuală ca fiind mai degrabă bună

Conform unui studiu recent, jumătate dintre românii intervievați consideră că situația economică actuală este mai degrabă...

Optimism economic în România: Mulți dintre cetățeni văd situația actuală ca fiind mai degrabă bună
Leul s-a apreciat în raport cu euro, dar a scăzut faţă de dolar; gramul de aur a urcat la 337,7523
Economic 05 Aprilie 2024, 14:04

Leul s-a apreciat în raport cu euro, dar a scăzut faţă de dolar; gramul de aur a urcat la 337,7523

Moneda naţională s-a apreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9681...

Leul s-a apreciat în raport cu euro, dar a scăzut faţă de dolar; gramul de aur a urcat la 337,7523
Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe proprietăți
Economic 02 Aprilie 2024, 15:45

Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe proprietăți

Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în...

Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe proprietăți
Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
Economic 29 Martie 2024, 12:19

Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023

Pensia medie lunară a crescut cu 13,9%, în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei, a anunţat,...

Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
Perspective în scădere: România înregistrează o cădere la locul 44 în privința calității vieții
Economic 26 Martie 2024, 12:20

Perspective în scădere: România înregistrează o cădere la locul 44 în privința calității vieții

România se confruntă cu o nouă provocare în ceea ce privește bunăstarea socială și calitatea vieții, potrivit unui raport...