-

Şase din zece angajaţi spun că schimbarea locului de muncă se află printre primele trei cele mai importante priorităţi pentru acest an, potrivit unui sondaj realizat de un portal de recrutare.

Publicat în Romania

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, luna aceasta, 67 programe de formare profesională la care vor participa peste o mie de persoane.

Publicat în Locuri de munca

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila scoate la concurs 19 posturi de medici specialişti şi primari.

Publicat în Locuri de munca

Peste 2.100 de persoane vor participa la cursurile de calificare gratuite organizate luna aceasta de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Publicat în Locuri de munca

Angajaţii români se îmbolnăvesc mai repede, ei având o activitate în condiţii de sănătate mai redusă, până la o vârstă sub cea standard de pensionare.

Publicat în Romania

Ponderea contractelor de muncă temporară în Uniunea Europeană era de 13,6% din totalul contractelor de muncă în trimestrul al doilea al acestui an, statele membre cu cea mai mică pondere a contractelor de muncă temporară fiind România şi Lituania, ambele cu 1,5%, arată datele Eurostat.

Publicat în Romania

332 de firme care activează în judeţul Bistriţa-Năsăud au capital străin. Germania, Italia, Franța sau Olanda sunt doar câteva dintre ţările care derulează afaceri aici.

Publicat în Economic

Majoritatea oamenilor îşi doresc ca locul lor de muncă să fie unul curat, iar dacă ar trebui să aleagă care este cel mai curat spaţiu de la locul de muncă, majoritatea ar afirma că biroul este cel mai frumos şi mai curat astfel de spaţiu, scrie Indy100.

Publicat în De toate

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.173 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Publicat în Locuri de munca

Peste 30.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivelul întregii ţări, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Arad şi Timiş.

Publicat în Locuri de munca
Pagina 5 din 7