Sprijin financiar de la stat sub formă de șomaj tehnic pentru angajaţi şi părinţi
Angajații firmelor care din cauza epidemiei de COVID au avut activitatea limitată sau chiar suspendată vor primi un sprijin financiar de la stat sub formă de șomaj tehnic până la sfârșitul anului.
Din 1 noiembrie, documentele pentru șomaj tehnic se transmit electronic la AJOFM
Documentele pentru șomaj tehnic se transmit electronic la Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă începând de luni, 1 noiembrie, pentru stabilirea unor măsuri de protecție a angajaților și a altor categorii profesionale.
Măsuri de sprijin pentru salariaţi, în contextul actualei epidemii
Guvernul intenţionează să adopte măsuri de sprijin pentru salariaţi şi angajatori, în contextul actualei epidemii, dar şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.
Șomajul tehnic „de pandemie” se acordă din nou
Angajații companiilor care își întrerup activitatea din cauza apariției unor cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 vor primi indemnizație de șomaj tehnic, conform unei Ordonanțe de urgență publicate în Monitorul Oficial.
Aproape 900 de bistrițeni și-au pierdut locul de muncă în perioada Stării de Urgență
Când în România a fost declarată stare de urgență, mii de salariați au rămas acasă, astfel că producţia industrială a judeţului Bistrița-Năsăud s-a situat în luna aprilie 2020 cu 47,4% sub nivelul lunii corespunzătoare a anului precedent.
Aplicație pentru transmiterea documentelor necesare obținerii șomajului tehnic
Documentele necesare pentru obţinerea şomajului tehnic vor fi transmise, începând de vineri, 1 mai 2020, prin Registratura electronică, pe site-ul https://aici.gov.ro/home, din data de 1 mai 2020, a anunţat Ministerul Muncii.
17% dintre firme spun că au îngheţat salariile şi 3% iau în calcul reducerea lor
Mai bine de jumătate dintre cele 160 de companii incluse într-un studiu realizat de Mercer Marsh Benefits în România au întrerupt activitatea de la birouri, 17% au îngheţat salariile, 3% iau în calcul reducerea lor, iar 60% spun că au aplicat deja creşterile salariale propuse pentru acest an.
Call center pentru informarea cetățenilor cu privire la şomajul tehnic
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția cetățenilor un nou număr de telefon - 021.444-0000, la care aceștia pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la șomajul tehnic și la facilitățile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020.
Peste un milion de români au rămas fără serviciu de la începutul pandemiei cu coronavirus
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) prezintă datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecția Muncii, până la 9 aprilie 2020.
Uzina Dacia de la Mioveni va relua activitatea din 21 aprilie
O veste bună vine de la cel mai mare agent economic din Argeș și unul dintre cei mai mari din România, în speță uzina Dacia de la Mioveni.
- Start
- Prec
- 1
- 2
- Mai departe
- Sfârșit