Greşelile de limbă sunt felurite şi apar atât în vorbire, cât şi în scris. Pronunţările sau înţelesurile greşite stau la baza evoluţiei cuvintelor.
Vocabularul fundamental cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de toţi vorbitorii de limbă română şi este format din:
a) cuvinte foarte vechi (moştenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d) cuvinte care intră în componenţa unor locuţiuni sau expresii specifice limbii române.
Masa vocabularului cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor) şi este compusă din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon şi de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici şi ştiinţifici.
|
Corect |
Greşit |
Comentarii |
|
Eu am numai două creioane. |
Am decât cinci lei. |
Numai se foloseşte în construcţii afirmative, iar decât se foloseşte în construcţii negative. |
|
Înger |
Ânger |
Se foloseşte î, nu â, la începutul cuvântului, la sfârşitul cuvântului şi în cuvintele formate cu prefix dacă î este prima literă din rădăcină. Participiul şi gerunziul verbelor nu fac excepţie: dacă participiul se formează cu -ât sau dacă gerunziul se formează cu -ând, folosim â. |
|
Eu creez |
Eu crez |
Verbul a crea, deși aparent se termină în -ea, nu este un verb de conjugarea a II-a, ci de conjugarea I. Sufixul este -a, iar rădăcina este cre-. Pentru ușurință, conjugați-l ca și pe a lucra, înlocuind lucr- cu cre-: eu lucr-ez/cre-ez; tu lucr-ezi/cre-ezi; el lucr-ează/cre-ează etc. Formele crezi sau crez, crează aparțin verbului a crede: prima este pers. a II-a sing., indicativ prezent, iar celelalte două, forme populare ale aceluiași verb: eu crez, el/ea/ei/ele să crează. |
|
Mi-ar plăcea |
Mi-ar place |
Infinitivul verbului este a plăcea iar condițional-optativul se formează cu verbul auxiliar a avea (în acest caz, ar) și cu infinitivul. |
|
Fii cuminte! |
Fi cuminte! |
Se folosește fii doar la imperativ afirmativ (fii cuminte) și la conjunctiv afirmativ sau negativ (să fii punctual / să nu fii trist). În toate celelalte situații, se folosește fi. |
|
Nu mai știu ce să cred. |
Numai știu ce să cred. |
Se face confuzie între două situații foarte diferite, între cuvântul numai și un grupaj relativ aleatoriu, ocazional, nu mai. Numai este un adverb cu funcție de delimitare, cu același sens ca doar: numai/doar el a fost invitat (nu și alții); voi sta numai/doar o oră (nu mai multe). În sintagma nu mai, cele două componente își păstrează autonomia, nu fiind o simplă negație, iar mai, un element de cu totul altă natură, care, aici, indică încetarea acțiunii exprimate de verb: mai știu = încă știu, continui să știu; nu mai știu = am încetat (deja) să știu. Deci, față de simpla negație nu știu, mai aduce precizarea, nuanțarea că înainte am știut. |
|
Să cereți voie înainte să plecați. |
Să cere-ți voie înainte să plecați. |
Când -ți apare ca desinență pentru indicarea pers. a II-a plural a verbelor, se scrie, desigur, lipit de verb: voi cereți, voi trageți. Dar se scrie despărțit prin cratimă de un verb la imperativ, când -ți este forma prescurtată a pronumelui îți, forma de dativ a lui tu, care în astfel de construcții are rol de pronume posesiv, înlocuind sau doar întărind pronumele posesiv propriu-zis: cere-ți drepturile = cere drepturile tale; trage-ți pătura = trage pătura (ta) pe corpul tău; pune-ți pălăria pe cap = pune pălăria (ta) pe capul tău. |
|
A avansa |
A avansa înainte |
A avansa înseamnă a înainta. |