-

Medici şi a psihologi şcolari, despre petrecerea timpului liber acasă, în urma suspendării cursurilor

Suspendarea cursurilor şcolare nu înseamnă vacanţă, acesta este mesajul adresat de medici şi de psihologii şcolari.

Ei au sfaturi atât pentru tineri, dar mai ales pentru părinţii lor, care ar trebui să-i antreneze pe cei mici în activităţi educative care să nu îi plictisească. Suspendarea cursurilor şcolare este o măsură de prevenţie a unei posibile situaţii, care mai târziu ar putea fi cu greu ţinută sub control este motivul pentru care trebuie respectate recomandările privind petrecerea timpului liber acasă ori în locuri de joacă în aer liber cât mai puţin aglomerate susţin şi consilierii şcolari. Aceştia apreciază că pentru părinţi şi copiii lor zilele libere pot fi un bun prilej pentru a relaţiona mai mult unii cu alţii şi implicit să-şi cunoască mai bine nevoile şi aşteptările. De asemenea, întreruperea cursurilor din şcoli şi a altor activităţi în comunitate le dă ocazia să petreacă timp de calitate împreună. Evitarea mall-urilor şi a altor mari magazine este şi sfatul medicilor, aceştia recomandă celor care la nevoie frecventează spaţiile comerciale să păstreze pe cât posibil o distanţă de cel puţin un metru faţă de alte persoane.

RADOR

Foto: Pixabay