Pierderile de învățare ale elevilor din mediul rural acumulate în perioada în care școala s-a desfășurat online sunt majore și necesită intervenție imediată prin sprijinirea recuperării materiei, arată sondajul efectuat în perioada 5-12 februarie 2021, în 74 de unități de învățământ din 14 judeţe din mediul rural.
Cercetarea a fost efectuata în contextul redeschiderii şcolilor şi al publicării Ordinului 300 din 19 februarie 2021 care reglementează educaţia remedială.
În total, 46% dintre profesorii intervievați au apreciat că elevii lor au pierdut între 11% și 45% din materia care trebuia asimilată. Pe o scală a severității pierderilor de învățare, 17% dintre cadrele didactice au afirmat că elevii au pierdut între 11% și 20% din materie, în timp ce 19% au indicat o pondere de 21-30%, iar unu din zece profesori a indicat pierderi de învățare grave, de la 46% la 80 % din materie.
Pe de altă parte, 30% dintre respondenți au afirmat că pierderile de învățare sunt relativ mici, de până la 10% din materie.
Situația este reflectată de evoluția notelor elevilor în perioada în care școala s-a desfășurat online (octombrie-decembrie 2020) comparativ cu cea anterioară: 54% dintre profesori au declarat că notele copiilor nu au suferit modificări semnificative, însă 31% au afirmat că acestea au scăzut.
În acest context, o treime dintre profesorii chestionați au declarat că au mare nevoie de pregătire pentru integrarea noțiunilor de educație remedială, în timp ce un număr egal dintre aceștia se consideră pregătiți. O pondere dublă, de 63%, afirmă că este necesar un ghid standardizat pentru educație remedială.
În ceea ce privește educația digitală, 80% au nevoie de formare în acest domeniu, iar 77% vor un ghid standardizat pentru a preda și a evalua elevii online.
Peste 60% dintre profesori consideră că au nevoie de adaptarea programelor și a materialelor de predare.
Foto: pixabay