-

Egalitatea de şanse

Subiectul propus este inspirat de un aforism la modă şi de mare impact mai ales în mediul politic: „Toţi oamenii sunt egali, însă unii sunt mai egali decât alţii.”

Egalitatea de şanse este un subiect care chiar ne preocupă? Sau este doar un termen interesant cu care ne place să defilăm? Ştim cu adevărat ce înseamnă? Propun ca în minutele următoare să ne lăsăm ghidaţi de Andrei Grigoriu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, consultant în cadrul platformei on-line avocatnet.ro.

Ce reprezintă egalitatea de şanse?

Egalitate de şanse este un principiu fundamental de drept, care derivă din principiul egalităţii de drepturi şi al combaterii discriminării. Totodată, egalitatea de şanse este şi un scop al societăţii moderne, consacrat ca atare atât la nivel internaţional şi european, cât şi intern.

Care sunt principalele reglementări care sprijină acest principiu?

Reglementările sunt multiple. Totuşi, este de amintit ca izvor de drept însăşi Declaratia universala a drepturilor omului, document adoptat şi proclamat de către Adunarea Generala a O.N.U., pe data de 10 decembrie 1948. În primele cuvinte ale Preambului, se arată premisa Declaraţiei: ,,Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume.,,

La nivel european, avem Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevede anumite drepturi şi libertăţi aflate în relaţie directă cu principiul egalităţii de şansă, cum ar fi: interzicerea generală a discriminării, dreptul la educaţie, dreptul la vot...

Mai mult decât atât, Uniunea Europeană a adoptat o serie de directive extrem de importante, printre ele fiind şi Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă).

În România, de la bun început, egalitatea cetăţenilor este arătată de Constituţie. Conform Constituţiei, ,,România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială,,. Tot astfel, „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Care sunt situaţiile cele mai frecvente sau domeniile de incidenţă a principiului egalităţii de şanse?

Nu pot spune că principiul egalităţii de şanse este incident într-un anumit domeniu de drept, ci, dimpotrivă, egalitatea se referă la toate domeniile, deoarece este un ţel al societăţii în ansamblu, care se doreşte a fi realizat în orice ramură a dreptului. Totuşi, anumite discuţii pot apărea cu predilecţie în probleme de dreptul muncii, ori dreptul familiei, de exemplu. Egalitatea de şanse poate privi accesul la educaţie, sănătate, cultură, informare sau, nu în ultimul rând, la bunăstarea materială.
Mai trebuie să precizez orice persoană, indiferent de sex, vârstă, religie, apartenenţă politică ori etnică ar trebui să aibă şanse egale în societate.
Însă, având în vedere vastitatea subiectului, în cele ce urmează mă voi referi, pe scurt, la egalitatea dintre femei şi bărbaţi din sfera raporturilor de muncă.

Prevederile legislative cel mai des întâlnite în practică

În primul rând, normele din domeniul dreptului muncii sunt numeroase. O normă extrem de importantă, am amintit-o anterior: Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006. Aceasta cuprinde anumite prevederi extrem de importate, de natură a asigura egalitatea între sexe, mai ales în ceea ce priveşte:
(a) accesul la muncă, inclusiv promovare şi la formarea profesională;
(b) condiţiile de muncă, inclusiv remuneraţia;
(c) sistemele profesionale de securitate socială.

Tot astfel, Directiva defineşte anumite noţiuni, cum ar fi:

- "discriminare directă": situaţia în care o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil din cauza sexului în comparaţie cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situaţie comparabilă;
- "discriminare indirectă": situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoane de celălalt sex, în afară de cazul în care această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare şi necesare;
- "hărţuire": situaţia în care se manifestă un comportament indezirabil legat de sexul unei persoane, având ca obiect sau ca efect prejudicierea demnităţii unei persoane şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator;
- "hărţuire sexuală": situaţia în care un comportament indezirabil cu conotaţie sexuală se manifestă în mod fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect prejudicierea demnităţii unei persoane şi în special crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator;
- "remuneraţie";
- "sisteme profesionale de securitate socială".

Aceeaşi Directivă arată şi includerea în sfera discriminării a:

(a) hărţuirii şi hărţuirii sexuale, precum şi oricărui tratament mai puţin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către persoana respectivă sau de supunerea sa la acestea;
(b) îndemnul de a practica faţă de persoane discriminarea pe criteriul sexului;
(c) orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei şi determinat de sarcină sau de concediul de maternitate..

Nu în ultimul rând, Codul muncii arată, în art. 5, faptul că:

(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2) , care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2) , dar care produc efectele unei discriminări directe.

Ce ar putea însemna încălcarea principiului egalităţii de şanse?

Încălcarea egalităţii de şanse poate conduce, în concret, la o discriminare. Iar discriminarea reprezintă o acţiune/ o serie de acţiuni prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi în mod nejustificat, pe baza unor considerente neîntemeiate.
Acest lucru, însă, se poate face printr-o infinitate de acţiuni, care se vor analiza de la caz la caz, neputându-se preciza una anume.

Cum ne putem apăra?

Ca exemplu, persoana discriminată la locul de muncă are la îndemână o serie de acţiuni: cele care ţin strict de dreptul muncii, cum ar fi o contestare a deciziei de concediere, ori cele care ţin de discriminarea generală.

Mai mult decât atăt, în anumite cazuri, cel ale cărui drepturi au fost încălcate printr-o discriminare se poate adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD. Această instituţie are rolul de a investiga, constata şi sancţiona faptele de discriminare.

În urma unei sesizări, care se poate face personal, ori trimite prin poştă, CNCD va investiga, inclusiv cu citarea şi audierea persoanelor implicate, faptele arătate. Ulterior, Colegiul Director al CNCD va constata existenta sau nu a faptei de discriminare si dupa caz, va dispune sanctionarea acesteia.
Dar, aşa cum a fost expus în Directiva 2006/54/CE, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei implică o protecţie şi în cazuri foarte grave.
În acest sens, trebuie să amintim că Noul Cod Penal a adus o serie de noutăţi, cum ar fi incriminarea faptei de hărţuire sexuală.

Astfel, art. 223 Cod penal prevede:
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ne aflăm într-o societate în care egalitatea de şanse este realizată?

Nicidecum. Dar, faţă de anii anteriori, există un progres precum şi o conturare a căii de urmat.

Sursa: Antena Satelor, Emisiunea Vrem să Ştii (09.03.2015), rubrica Ghid Juridic, invitat avocat Andrei Grigoriu prin recomandarea publicaţiei on-line avocatnet.ro