Ascultă Radio Antena Satelor Live

S-a dublat termenul în care trebuie comunicate procesele-verbale de contravenție

Termenul în care trebuie comunicate procesele-verbale de contravenție a fost dublat începând din data de 1 februarie, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

04 Februarie 2015, 06:00

Modificarea este inclusă în Ordonanța Guvernului nr. 5/2015 pentru modificarea unor termene prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78 din 29 ianuarie și care a intrat în vigoare de la 1 februarie.

Mai exact, termenul a fost majorat la două luni, față de o lună, cât era până acum, motivul principal invocat de inițiatori fiind că mulți contravenienți încearcă să tergiverseze procedura comunicării proceselor-verbale cu scopul de a scăpa de plata amenzilor.

Proiectul de act normativ prin care se prevede dublarea termenului de comunicare a proceselor-verbale de contravenție a fost adoptat de Guvern în ședința din 28 ianuarie, deși acesta fusese publicat doar cu o zi înainte și ar fi trebuit să stea în dezbatere publică timp de zece zile.

În urma modificărilor, OG nr. 2/2001 stabilește că, în situația în care procesul-verbal nu este înmânat pe loc contravenientului, la momentul întocmirii, acesta trebuie comunicat prin poștă în termen de două luni.

Comunicarea prin poștă trebuie făcută atunci când contravenientul nu este prezent la momentul întocmirii procesului-verbal sau atunci când, chiar dacă este prezent, acesta refuza să semneze de primire.

Citește continuarea pe www.avocatnet.ro

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj
Juridic 28 Martie 2025, 15:10

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj

Un nou proiect legislativ propune scutirea de impozit la vânzarea imobilelor dobândite prin moștenire sau în urma partajului...

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj
Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei
Juridic 05 Februarie 2025, 19:42

Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, despre cazul Nordis, că este vorba despre 'aspecte care ţin de...

Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei
Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia
Juridic 20 Decembrie 2024, 12:55

Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia

Astăzi, la Judecătoria Mangalia, a avut loc un nou termen în procesul în care este judecat şoferul drogat Vlad Pascu, autorul...

Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia
Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental
Juridic 03 Decembrie 2024, 17:02

Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental

Senatul a adoptat un proiect de lege care permite ambilor părinți de multipleți, precum gemeni, tripleți sau mai mulți copii...

Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental
Petiţiile anonime devin un instrument legal în cazurile de hărţuire sexuală sau morală
Juridic 27 Noiembrie 2024, 16:21

Petiţiile anonime devin un instrument legal în cazurile de hărţuire sexuală sau morală

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că petiţiile anonime vor fi luate în considerare dacă...

Petiţiile anonime devin un instrument legal în cazurile de hărţuire sexuală sau morală
ICCJ: Codul administrativ nu permite acordarea angajaţilor, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi
Juridic 26 Noiembrie 2024, 12:26

ICCJ: Codul administrativ nu permite acordarea angajaţilor, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi

Codul administrativ nu permite personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice...

ICCJ: Codul administrativ nu permite acordarea angajaţilor, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi
ICCJ: Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea raportului de serviciu, chiar dacă se ceruse suspendarea pensiei
Juridic 26 Noiembrie 2024, 12:24

ICCJ: Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea raportului de serviciu, chiar dacă se ceruse suspendarea pensiei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a...

ICCJ: Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea raportului de serviciu, chiar dacă se ceruse suspendarea pensiei
Contractele de telefonie, internet și televiziune: Cum pot fi prelungite şi ce drepturi au utilizatorii
Juridic 21 Noiembrie 2024, 16:42

Contractele de telefonie, internet și televiziune: Cum pot fi prelungite şi ce drepturi au utilizatorii

După expirarea perioadei iniţiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicaţii electronice,...