-

Guvernul va clarifica modul de aplicare a ordonanţei de urgenţă care suspendă plata ratelor

Guvernul urmează să clarifice cum poate fi folosită de românii cu credite şi de firmele aflate în dificultate ordonanţa de urgenţă care suspendă plata ratelor.

Românii vor putea amâna plata ratelor fie pentru o lună, două, fie pentru o perioadă de nouă luni maximum, spunea ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Potrivit acestuia, ordonanţa de urgenţă adoptată recent de executiv este o măsură curajoasă şi oportună în acest moment şi care vine în sprijinul populaţiei care se află într-o formă sau alta de îndatorare la bănci. Ministrul mai spune că ordonanţa de urgenţă este o măsură unică în Europa şi a ţinut să combată criticile apărute potrivit cărora măsura nu ar veni în sprijinul populaţiei, ci al băncilor.
Florin Cîţu: „Asta o spun oameni care nu au lucrat niciodată în sistemul financiar-bancar. În ordonanţă nu scrie nimic de comisioane. Comisioanele sunt susţinute pe toată perioada de sistemul financiar-bancar. Iar faptul că băncile nu primesc aceste rate pe toată această perioadă înseamnă că trebuie să finanţeze din piaţă, cu dobândă şi acea dobândă este susţinută tot de bănci.”
În cadrul şedinţei de astăzi miniştrii ar putea dezbate normele de aplicare ale acestei ordonanţe, norme ce vor aduce lămuriri despre cine poate aplica, modalitatea de aplicare, perioada în care pot fi transmise băncilor solicitările, dar şi ce se va întâmpla după cele nouă luni de la suspendarea ratelor. Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, spunea că ratele se suspendă pe perioada dorită de debitor. Dobânda va fi eşalonată ulterior însă, semnalând totodată şi o excepţie în cadrul creditelor ipotecare.
Florin Cîţu: „În cazul creditelor ipotecare statul român garantează plata dobânzii capitalizate sută la sută, dar trebuie această dobândă să fie plătită pe o perioadă de 5 ani de la momentul suspendării.”
Între timp, PSD se pregăteşte să aducă modificări actului normativ. Liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii, care au cel mai mare număr de parlamentari, vor să treacă în această săptămână prin legislativ un proiect prin care cei care solicită amânarea ratelor până în septembrie să nu plătească dobânzi la dobânzi. Marcel Ciolacu critică actualul guvern şi atrage atenţia că oamenii sunt îngrijoraţi, în condiţiile în care mulţi nu mai au salarii.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 a 2