Ascultă Radio Antena Satelor Live

Negocieri între autorităţi şi sindicatele din domeniul feroviar

Statutul personalului feroviar este printre temele principale ale unor negocieri între autorităţi şi sindicatele din domeniul feroviar, desfășurate la Ministerul Muncii.

07 Noiembrie 2018, 10:37

Prin acest proiect de lege, aflat de mai mult timp în Comisia de Muncă de la Camera Deputaţilor, salariaţii CFR, în special mecanicii de locomotivă vor beneficia de o grilă de salarizare şi condiţii de muncă, mai bune.

De asemenea, o altă problemă în discuţie este starea materialului rulant de la CFR Călători.

Locomotivele şi vagoanele sunt vechi şi se modernizează greu, iar din vara anului viitor, atunci când se va aplica liberalizarea transportului feroviar de călători, compania CFR Călători, practic, transportatorul feroviar de stat ar pierde o mare parte din cota de piaţă.

Sindicaliştii au mai anunţat că dacă aceste probleme nu se rezolvă, pe 29 noiembrie vor declanşa greva tehnică la nivel naţional, practic nu vor mai pune în mişcare trenurile, invocând starea tehnică a acestora.

Sursa: rador

Topul orașelor din România cu cele mai multe locuri de muncă disponibile
Locuri de munca 26 Noiembrie 2025, 09:59

Topul orașelor din România cu cele mai multe locuri de muncă disponibile

Dinamica pieței forței de muncă se intensifică vizibil în prag de iarnă, companiile din marile aglomerări urbane demarând...

Topul orașelor din România cu cele mai multe locuri de muncă disponibile
Mii de locuri de muncă disponibile pentru români în țară și în străinătate. Află în ce domenii sunt ofertele
Locuri de munca 19 Noiembrie 2025, 14:32

Mii de locuri de muncă disponibile pentru români în țară și în străinătate. Află în ce domenii sunt ofertele

Piața muncii din România demonstrează o vitalitate considerabilă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)...

Mii de locuri de muncă disponibile pentru români în țară și în străinătate. Află în ce domenii sunt ofertele
Angajatorii oferă mai puține locuri vacante în comparație cu anul trecut
Locuri de munca 19 Noiembrie 2025, 09:34

Angajatorii oferă mai puține locuri vacante în comparație cu anul trecut

Ritmul de angajare în economia națională a înregistrat o decelerare notabilă în trimestrul al treilea al anului curent,...

Angajatorii oferă mai puține locuri vacante în comparație cu anul trecut
Oportunități de carieră pentru studenți și absolvenți, la târgul Polijobs 2025
Locuri de munca 13 Noiembrie 2025, 13:34

Oportunități de carieră pentru studenți și absolvenți, la târgul Polijobs 2025

Universitatea Politehnica din București dă startul celei mai extinse campanii de recrutare din mediul academic românesc,...

Oportunități de carieră pentru studenți și absolvenți, la târgul Polijobs 2025
România devine mai atractivă, migrația forței de muncă încetinește
Locuri de munca 13 Noiembrie 2025, 09:12

România devine mai atractivă, migrația forței de muncă încetinește

Schimb de paradigmă pe piața muncii: dorința românilor de a-și căuta un rost profesional în străinătate a atins în 2025 cel...

România devine mai atractivă, migrația forței de muncă încetinește
Angajatorii caută personal, sunt locuri de muncă vacante în toată România
Locuri de munca 12 Noiembrie 2025, 12:47

Angajatorii caută personal, sunt locuri de muncă vacante în toată România

Angajatorii au scos la bătaie 32.392 de locuri de muncă în toată țara, potrivit datelor ANOFM, iar oferta variată de posturi...

Angajatorii caută personal, sunt locuri de muncă vacante în toată România
Lovitură pentru piaţa muncii din Ineu, 900 de salariaţi afectaţi de închiderea fabricii
Locuri de munca 11 Noiembrie 2025, 10:31

Lovitură pentru piaţa muncii din Ineu, 900 de salariaţi afectaţi de închiderea fabricii

Cel mai mare angajator din zona oraşului Ineu, o fabrică din domeniul automotive, urmează să îşi închidă porţile în luna...

Lovitură pentru piaţa muncii din Ineu, 900 de salariaţi afectaţi de închiderea fabricii
Tinerii care intră pe piața muncii ar putea fi recompensați cu prime. Mamele cu trei copii vor primi subvenții speciale
Locuri de munca 10 Noiembrie 2025, 13:17

Tinerii care intră pe piața muncii ar putea fi recompensați cu prime. Mamele cu trei copii vor primi subvenții speciale

Ministerul Muncii a pus în dezbatere un proiect de modificare a Legii privind sistemul asigurărilor de șomaj, care introduce...

Tinerii care intră pe piața muncii ar putea fi recompensați cu prime. Mamele cu trei copii vor primi subvenții speciale