-

Condiţii impuse agenţiilor de recrutare a forţei de muncă pentru munci sezoniere în afara ţării

Au intrat în vigoare deja o serie de condiţii care trebuie respectate în privinţa românilor care pleacă pentru munci sezoniere în afara ţării. Reglementările sunt prevăzute într-un ordin al Ministerului Transporturilor.

Actul normativ prevede că toate cursele aeriene de tip charter care transportă muncitori sezonieri români trebuie programate la un interval minim de patru ore una de cealaltă. Ordinul impune agenţiilor de recrutare să le asigure oamenilor echipament de protecţie, mască şi mănuşi, iar muncitorii sezonieri nu vor fi aduşi la aeroport cu mai mult de patru ore înainte de decolare, precizează comunicatul Ministerului Transporturilor. Agentul sau agenţiile de recrutare vor organiza transportul muncitorilor doar după ce primesc acordul aeroportului. În plus, trebuie să aibă în aerogară o persoană care să asigure asistenţă pasagerilor, inclusiv în situaţia întârzierii sau a anulării zborului.
Documentul vine să înlăture neregulile care au apărut la finalul săptămânii trecute pe aeroportul din Cluj-Napoca, atunci când aproape 1.500 de lucrători sezonieri au fost înghesuiţi în faţa aeroportului, fiind încălcate astfel normele de distanţare sociale prevăzute de ordonanţele militare în vigoare impuse de epidemia de coronavirus.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 f 3

Articole înrudite