-

Utile

Agentia Didier pune gratuit la dispoziția producătorilor de alimente din România o platforma online prin intermediul căreia își pot promova produsele și serviciile fără costuri, pentru o perioada de 3 luni. Astfel ne propunem să sprijinim mediul de business din România să ajungă la consumatori și pe această cale, cu informații utile și soluții adaptate acestor vremuri.

PATRES apreciază efortul AFM pentru deblocarea Programului Casa Verde – Panouri Fotovoltaice, însă proiectele pot fi puse în aplicare de către beneficiari cu mare dificultate în contextul Situației de Urgență!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti acordă seniorilor, familiilor monoparentale, bolnavilor cronici sau persoanelor cu dizabilităţi tot sprijinul necesar pentru cumpărături, îngrijiri medicale la domiciliu sau mese calde, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a primarului general, Gabriela Firea.