-

Reducerea răspândirii virusului, prioritate pentru Ministerul Sănătăţii

Priorităţile pentru Ministerul Sănătăţii în perioada următoare au fost tema unei şedinţe a Colegiul de conducere a ministerului la care au mai participat premierul României Ludovic Orban şi noul ministru al sănătăţii, Nelu Tătaru.

Se păstrează aceleaşi direcţii de acţiune, a declarat Ludovic Orban.

Obiectivele fundamentale rămân apărarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor români, reducerea răspândirii virusului, creşterea capacităţii de diagnosticare, întărirea direcţiilor de sănătate publică, pentru a face faţă misiunii fundamentale împotriva coronavirusului.

Trebuie pregătite spitalele pentru a primi în continuare pacienţi cu coronavirus.

S-au mai discutat măsurile pentru a elimina riscul de a creşte ritmul de infestare în spitale a cadrelor medicale şi a pacienţilor , precum şi despre urgenţa de achiziţionare a echipamentelor de protecţie.

A fost transmisă solicitarea pentru distribuţie din partea Ministerului Sănătăţii, a echipamentelor de protecţie şi dezinfectanţi atât către reţeaua de medici de familie cât şi către medicii din ambulatoriu, a concluzionat premierul Ludovic Orban.

Focarul Suceava nu schimbă cu nimic atitudinea avută până acum, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri, sa declarat noul ministru al sănătăţii, Nelu Tătatru abia întors dintr-o vizită de lucru făcută la Spitalul Judeţean Suceava.

La nivel local, trebuie iniţiate proceduri pe care atât personalul medical, directorii de sănătate publică precum şi managerii spitalelor, respectiv autorităţile locale să le pună în practică şi să le respecte.

Ministerul are în acest moment două direcţii: una urgentă, prevenţia şi tratarea infecţiei cu COVID–19 dar şi tratamentul celorlalţi pacienţi cu alte probleme de sănătate.

La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3, se va sigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi echipamente de protecţie, precum şi acel număr de teste în care toţi cei care conform unei anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare.

Suplimentar, personalul medical va avea prioritate în acele unităţi la testarea respectivă.

Trebuie avut grijă de personalul medical, vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, critice dar se va trece peste această perioadă şi vom fi cu toţii mai întăriţi, a concluzionat ministrul sănătăţii Nelu Tătaru.

Foto: pixabay.com

banner 600 h 1

Articole înrudite