-

COVID-19: Franţa şi Marea Britanie redeschid graniţele

Situaţia sanitară s-a îmbunătăţit mult în Franţa care, din 2 iunie, accelerează spre normalitate şi nu mai există zone roşii, ci doar portocalii, a anunţat premierul Édouard Philippe, care a enumerat o serie întreagă de noi deschideri.

Regiunea Paris, împreună cu cele două departamente Mayotte şi Guyana, rămâne încă sub supraveghere atentă, chiar dacă trece de la "zonă roşie" la "zonă portocalie", ceea ce înseamnă că redeschiderile vor avea loc într-un mod mai puţin rapid decât în restul ţării.

Barurile, cafenelele şi restaurantele se vor redeschide începând de marţi - cu excepţia celor din zonele portocalii - unde vor fi accesibile doar spaţiile cu terase exterioare.

Tot din 2 iunie se vor redeschide şi muzeele, cinematografele şi teatrele, unde va fi obligatorie purtarea măştii. Parcurile publice, sălile de sport şi piscinele vor fi, de asemenea, redeschise.

Şi în acest caz, Parisul şi cele două departamente trebuie să aştepte.

Săptămâna viitoare se redeschis şi toate şcolile, şi se vor susţine examenele de bacalaureat pentru elevii de liceu.

Totodat, începând cu 15 iunie, se vor redeschide frontierele interne europene, va fi posibilă călătoria în Franţa fără a fi nevoie de carantină, în timp ce francezii pot merge în Italia fără o justificare şi fără necesitatea de a intra în carantină la întoarcere, încă din 3 iunie, când Italia redeschide graniţele.

În Regatul Unit, premierul britanic Boris Johnson a declarat că, de săptămâna viitoare, vor fi permise întâlnirile în aer liber cu până la şase persoane proveniente din familii diferite, ca parte a facilitării ulterioare a măsurilor de restricţie impuse în urma pandemiei de coronavirus.

Între timp, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), António Guterres, a solicitat să se reducă datoria pentru toate ţările aflate în curs de dezvoltare şi cu venituri medii.

În timpul unei întâlniri a liderilor mondiali, Guterres a afirmat că pandemia va provoca niveluri istorice de foamete şi carenţe pentru peste 1,5 miliarde de persoane, incapabile să-şi câştige traiul de zi cu zi dacă nu se vor lua măsuri adecvate.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite