-

Trei sferturi dintre copiii cu vârste între 6 şi 15 ani utilizează jocuri video

Trei sferturi dintre copiii cu vârste între 6 şi 15 ani utilizează jocuri video, în timp ce doar 1 din 5 părinţi foloseşte opţiunile de control parental şi numai două treimi dintre aceştia au auzit de sistemul de rating de vârstă PEGI, arată rezultatele studiului european Gametrack.

Totodată, conform unui studiu Ipsos Mori despre jocurile video în timpul pandemiei COVID-19, realizat în Europa în prima jumătate a anului 2020, doar 1 din 5 părinţi se joacă mai multe jocuri video cu copiii în această perioadă.

Cu toate acestea, peste 35% dintre părinţi consideră că jocurile video au avut un impact pozitiv asupra sănătăţii mintale a copiilor lor.

În acelaşi timp, o cercetare despre utilizatorii de jocuri video din România, realizată de RGDA, arată că peste jumătate dintre părinţi (52%) sunt atenţi la ratingul de vârstă al jocurilor atunci când le achiziţionează sau descarcă pentru copii, iar 59% dintre ei utilizează opţiunile de control parental.

În acest context, RGDA, cu sprijinul Amber, Electronic Arts România, Ubisoft România, Gameloft Romania şi AMC Romania, anunţă lansarea campaniei de informare 'Despre jocuri video', dedicată părinţilor care doresc să comunice mai bine cu copiii lor despre jocurile video şi să le formeze acestora deprinderi sănătoase şi distractive.

'În centrul acestei iniţiative se află noul site lansat de RGDA, desprejocurivideo.ro. Această platformă îşi propune să devină sursa principală de informare a părinţilor despre jocurile pe calculator şi alte platforme, despre existenţa instrumentelor de control parental la jocurile video şi despre modalităţile prin care părinţii se pot implica activ în gestionarea timpului pe care copiii îl petrec în faţa ecranului.

Site-ul va fi actualizat constant cu cele mai noi informaţii din industrie.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

Articole înrudite