-

Prelungirea stării de alertă a fost aprobată. Restricţii pentru deplasarea în afara locuinţei

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă Hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie, decizia urmând să fie validată printr-o hotărâre de guvern în şedinţa de miercuri.

De asemenea, prin Hotărârea nr.16 a CNSU se propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.

Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile de cazare dispuse în mai multe localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova; Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita; Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş; Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov; Sovata din judeţul Mureş; Vatra Dornei din judeţul Suceava; Voineasa din judeţul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul Caraş Severin; Arieşeni din judeţul Alba; Durău din judeţul Neamţ; Novaci-Rânca din judeţul Gorj; Păltiniş din judeţul Sibiu; Stâna de Vale din judeţul Bihor; Straja din judeţul Hunedoara.

Prin aceeaşi hotărâre a CNSU se propune încetarea sprijinului acordat MAI de către MApN, pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic şi asistenţă medicală, cu posibilitatea reluării acestuia la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din OUG 70/2020.

De asemenea, CNSU a aprobat propunerea privind modificarea cadrului normativ incident în materia conducerii/coordonării operaţionale a Poliţiei Locale de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, instituindu-se posibilitatea adoptării acestei măsuri pe perioada stării de alertă, informeaza Agerpres.

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept