Ascultă Radio Antena Satelor Live

Persoanele vaccinate vor avea acces în restaurante şi săli de sport

CNSU a aprobat, printr-o nouă hotărâre, că persoanele care sunt vaccinate anti-COVID-19 sau care fac dovada trecerii prin boală pot avea acces la activităţi economice neesenţiale, de genul celor desfăşurate de restaurante sau terase, sau cele care au loc în sălile de sport, a declarat premierul Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Persoanele vaccinate vor avea acces în restaurante şi săli de sport

01 Octombrie 2021, 10:30

Întrebat la TVR 1 care sunt măsurile adoptate joi seară în şedinţa CNSU, măsuri care vor fi validate vineri, 1 octombrie, printr-o hotărâre de guvern, Florin Cîţu a răspuns: "Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori - n.r.) şi vor fi acele teste noninvazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână. Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces. Ni se spune de la specialişti că e mai sigură această variantă, cei care sunt testaţi se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala".

Premierul a precizat, de asemenea, că portul măştii în aer liber va fi obligatoriu dacă rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori, conform Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Utile 09 Aprilie 2024, 12:14

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară

Prohibiţia generală a pescuitului a fost instituită, începând de marţi, 9 aprilie a.c., în toate apele naturale din România,...

Prohibiție totală: Interdicție de pescuit în apele naturale din întreaga țară
Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Utile 09 Aprilie 2024, 11:59

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung

Un punct de lucru pentru eliberarea permiselor de conducere şi înmatricularea vehiculelor a fost deschis, marţi, în...

Serviciul de Permise şi Înmatriculări deschide un punct de lucru în Câmpulung
Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Utile 05 Aprilie 2024, 17:03

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă

Uniunea Europeană a declarat recent că nu interzice cazanele, centrale, boilere și alte sisteme de încălzire pe bază de...

Decizie UE: Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili nu este interzisă
Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Utile 03 Aprilie 2024, 16:51

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale

Mai mulţi deputaţi PNL propun, într-un proiect de lege depus la Parlament, ca rovinieta să poată fi achitată şi în termen de...

Propunere pentru achitarea rovinietei în termen de 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale
Prevenția în sănătate și concediile medicale
Utile 02 Aprilie 2024, 15:26

Prevenția în sănătate și concediile medicale

Prin pachetele de prevenție, Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmărește să încurajeze persoanele de peste 40 ani să-și...

Prevenția în sănătate și concediile medicale
AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Utile 01 Aprilie 2024, 14:34

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de...

AUDIO: Copiii cu autism au șanse reale să se recupereze, cu ajutorul nostru
Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Utile 27 Martie 2024, 15:45

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale

Accesul la servicii medicale în zonele rurale defavorizate pentru gravide și copii se va extinde prin servicii medicale...

Caravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunitățile rurale
Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B
Utile 20 Martie 2024, 16:27

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis...

Undă verde pentru conducerea scuterelor cu permisul auto categoria B