Analiza a fost realizată între 7 şi 12 decembrie, pe un eşantion de peste 1.600 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Are detalii Alina Bordeiaşu.
Reporter: În acest an 35% dintre români au fost îngrijoraţi de creşterea preţurilor, apoi de boală şi de războiul de lângă graniţă şi doar 10% dintre cetăţeni au fost preocupaţi de lipsa locurilor de muncă. 45% dintre cei chestionaţi au afirmat că, în general, se descurcă din punct de vedere financiar, în timp ce 18% spun că banii nu le ajung nici pentru strictul necesar. De asemenea, datele arată că doar 7% dintre respondenţi sunt foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar 39 nu sunt prea mulţumiţi. 7 din 10 români au redus cheltuielile cu produsele de strictă necesitate în gospodărie, altele decât cele alimentare. Un sfert au amânat plata unei facturi la utilităţi, iar 6% susţin că au suferit chiar de foame în acest an. Potrivit studiului peste jumătate dintre participanţi afirmă că 2022 a fost un an mai prost decât 2021 iar un procent similar a avut sentimentul că în acest an ţara noastră a fost ameninţată de război.
RADOR