Ascultă Radio Antena Satelor Live

Distribuirea pensiilor luna viitoare se decalează cu câteva zile, anunţă Poşta Română

Poşta Română anunţă că în luna ianuarie distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă.

Distribuirea pensiilor luna viitoare se decalează cu câteva zile, anunţă Poşta Română

30 Decembrie 2022, 17:39

Atât salariaţii acestei instituţii, cât şi cei ai Casei Naţionale de Pensii Publice beneficiază de zile libere, conform legislaţiei. Astfel, pensiile vor putea fi achitate la domiciliu în perioada 6-17 ianuarie, iar la ghişeele subunităţilor poştale până pe data de 19 ianuarie 2023 Directorul general al Poştei Române arată într-un comunicat de presă că, la fel ca anul trecut, salariaţii instituţiei vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar 8 zile lucrătoare. Anul trecut instituţia a reuşit distribuirea banilor pensionarilor cu 3 zile mai repede decât termenul anunţat, se mai arată în comunicatul de presă.

RADOR
Foto: Pixabay

Cuplurile care nu pot avea copii ar putea primi ajutor financiar de 15.000 de lei pentru tratamente
Utile 07 Mai 2025, 09:40

Cuplurile care nu pot avea copii ar putea primi ajutor financiar de 15.000 de lei pentru tratamente

Un proiect legislativ pus în dezbatere publică prevede acordarea unui voucher în valoare de 15.000 de lei pentru cuplurile...

Cuplurile care nu pot avea copii ar putea primi ajutor financiar de 15.000 de lei pentru tratamente
Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis
Utile 29 Aprilie 2025, 15:07

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis la cea de-a patra ediţie a acestui program. Ministerul...

Românii vor putea să cumpere din nou titluri de stat Fidelis
Programul „Rabla” 2025, aproape de startul înscrierilor. Ce trebuie să știe aplicanții
Utile 27 Aprilie 2025, 12:08

Programul „Rabla” 2025, aproape de startul înscrierilor. Ce trebuie să știe aplicanții

Programul „Rabla” 2025 este pregătit să își deschidă oficial sesiunea de înscriere în perioada următoare. Românii care doresc...

Programul „Rabla” 2025, aproape de startul înscrierilor. Ce trebuie să știe aplicanții
PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 10,89% în martie 2025
Utile 18 Aprilie 2025, 11:39

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 10,89% în martie 2025

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în martie 2025 cu 10,89%, ajungând la...

PAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 10,89% în martie 2025
Șoferii vor plăti mai mult pentru numerele de înmatriculare
Utile 07 Aprilie 2025, 16:03

Șoferii vor plăti mai mult pentru numerele de înmatriculare

Autoritățile din județul Giurgiu au anunțat actualizarea tarifelor pentru eliberarea numerelor de înmatriculare auto,...

Șoferii vor plăti mai mult pentru numerele de înmatriculare
Tinerii pot aplica pentru 36.000 de bilete gratuite de călătorie în Europa
Utile 02 Aprilie 2025, 13:08

Tinerii pot aplica pentru 36.000 de bilete gratuite de călătorie în Europa

Comisia Europeană a anunțat lansarea unei noi runde a programului DiscoverEU, prin care oferă 36.000 de permise de călătorie...

Tinerii pot aplica pentru 36.000 de bilete gratuite de călătorie în Europa
Victorie pentru românii din diaspora: Cărți de identitate cu domiciliul în străinătate
Utile 02 Aprilie 2025, 10:48

Victorie pentru românii din diaspora: Cărți de identitate cu domiciliul în străinătate

Într-o zi în care mulți s-ar fi așteptat la glume, românii din diaspora au primit o veste cât se poate de serioasă și...

Victorie pentru românii din diaspora: Cărți de identitate cu domiciliul în străinătate
Mamele și gravidele pot accesa acum informații utile printr-o aplicație dedicată
Utile 01 Aprilie 2025, 13:16

Mamele și gravidele pot accesa acum informații utile printr-o aplicație dedicată

O nouă aplicație mobilă destinată sprijinirii gravidelor și mamelor cu copii mai mici de un an a fost lansată oficial....